AcasăStiri generaleVâlcea: Dotări de 400.000 de euro la unităţile DGASPC pentru gestionarea crizei...

Vâlcea: Dotări de 400.000 de euro la unităţile DGASPC pentru gestionarea crizei santiare COVID-19

Unităţile din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea vor fi dotate cu echipamente de protecţie personală, materiale de igienă şi dezinfecţie şi dispozitive medicale, în valoare de circa 400.000 de lei, printr-un proiect finanţat din fonduri europene, a anunţat marţi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Acesta a precizat că proiectul vizează întărirea capacităţii DGASPC Vâlcea de gestionare a crizei sanitare COVID-19 iar contractul de finanţare nerambursabilă a fost semnat la finalul săptămânii trecute.

Din cei circa 400.000 de euro vor fi decontate şi cheltuielile realizate în centrele DGASPC pentru combaterea SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei.

‘Implementarea acestui proiect, care are ca obiectiv consolidarea, în timp util şi eficient, a capacităţii de răspuns la criza COVID-19 a DGASPC Vâlcea presupune dotarea cu echipamente de protecţie personală, cu materiale de igienă şi dezinfecţie şi cu dispozitive medicale pentru realizarea triajului, a centrelor rezidenţiale destinate îngrijirii persoanelor vulnerabile, precum şi decontarea cheltuielilor deja realizate în aceste centre pentru combaterea virusului, cheltuieli ce totalizează 421.349,75 lei (87.203,47 euro)’, a spus Constantin Rădulescu într-o declaraţie de presă.

Rădulescu a menţionat că, în contextul pandemiei, CJ Vâlcea a derulat un program de sprijinire a sistemului sanitar şi a celui de asistenţă socială, fiind depuse proiecte în valoare totală de circa patru milioane de euro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks