Vâlcea: Peste 70% din bugetul judeţului, repartizat de CJ pentru investiţii, în principal în infrastructura de drumuri

0
12

Peste 70% din bugetul judeţului Vâlcea, aprobat miercuri de consilierii judeţeni, a fost direcţionat spre investiţii, în principal pentru infrastructura de drumuri, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Acesta a precizat că din bugetul total al judeţului Vâlcea, în cuantum de aproximativ 656,7 de milioane lei, pentru dezvoltare au fost aprobate fonduri în valoare de 473,6 de milioane lei, reprezentând 72,12% din bugetul total, iar pentru cheltuielile de funcţionare au fost alocate 183,1 de milioane lei.

‘Cei mai mulţi bani, respectiv 301,2 milioane lei (65%), merg către infrastructura de drumuri, sumă la care se adaugă 16,5 milioane lei pentru realizarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri, program derulat de CJ Vâlcea. Protecţia mediului va primi 107 milioane lei, sănătatea 30,3 milioane lei, învăţământul şi cultura 18,7 milioane lei, iar asistenţa socială 8,2 milioane lei’, a spus Constantin Rădulescu.

Preşedintele CJ Vâlcea a punctat că bugetul din acest an este un buget pentru dezvoltare, fapt posibil în principal datorită accesării de fonduri nerambursabile prin programe europene şi guvernamentale.

Printre obiectivele de investiţii din domeniul sănătăţii se numără şi consolidarea şi reabilitarea termică a maternităţii de Spitalul Judeţean de Urgenţă.

CJ Vâlcea a alocat fonduri şi pentru achiziţia Culei Greceanu şi pentru restaurarea şi dotarea Ansamblului Cula Duca.

‘Vorbim, în mod clar, despre un buget al dezvoltării judeţului. Pe lângă modernizarea drumurilor judeţene, ne-am îndreptat atenţia către domenii prioritare, cum ar fi sănătatea şi cultura. Principalele investiţii pe care le vom realiza sunt: consolidarea şi reabilitarea termică a maternităţii vâlcene; întărirea capacităţii celor trei spitale, SJU Vâlcea, Mihaeşti şi Dragoeşti, de gestionare a crizei sanitare COVID-19; achiziţie imobil Vila Oltul; restaurarea, dotarea şi punerea în valoare a Muzeului Memorial Nicolae Bălcescu; achiziţie imobil Cula Greceanu; restaurarea, dotarea şi punerea în valoare a Ansamblului Cula Duca’, a spus Constantin Rădulescu, într-o declaraţie de presă.

Sursa: AGERPRESS