AcasăStiri generaleVâlcea: Şase persoane aflate într-o dubă, rănite într-un accident rutier pe DN7,...

Vâlcea: Şase persoane aflate într-o dubă, rănite într-un accident rutier pe DN7, la Râmnicu Vâlcea

Şase persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs noaptea trecută pe DN7, la Râmnicu Vâlcea, între o autoutilitară şi un TIR, au informat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea.

Toate persoanele rănite se aflau în autoutilitară şi au rămase blocate în autovehicul în urma impactului cu TIR-ul, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea pentru a le debloca.

TIR-ul transporta legume, iar autoutilitara transporta persoane şi bagaje.

‘Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că s-ar fi produs o coliziune între un autotir şi o autoutilitară (5+1), pe DN 7, în Râmnicu Vâlcea, în urma căreia a rezultat rănirea a 6 persoane. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale’, au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Au fost rănite şi transportate la UPU Râmnicu Vâlcea o femeie în vârstă de 44 de ani, o femeie în vârstă de 53 de ani, o femeie în vârstă de 45 de ani, un bărbat în vârstă de 52 de ani, un bărbat în vârstă de 50 de ani, toţi pasageri, precum şi şoferul dubei, un bărbat în vârstă de 31 de ani.

Şoferul autocamionului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks