AcasăStiri generaleVâlcea: Şase persoane transportate la spital după un accident rutier produs la...

Vâlcea: Şase persoane transportate la spital după un accident rutier produs la Mihăeşti

Şase persoane au necesitat îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital după ce au fost implicate într-un accident rutier produs vineri pe un drum judeţean din localitatea Mihăeşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Printre persoanele transportate la spital este şi o minoră în vârstă de patru ani.

‘Poliţiştii Biroului rutier Râmnicu Vâlcea au intervenit la un accident rutier petrecut pe DJ 647, comuna Mihăeşti. Sunt implicate două autoturisme conduse de un bărbat de 27 de ani, iar celălalt şofer are 39 de ani. Aceştia au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat alcool’, a precizat sursa citată.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, la sosirea echipajelor de intervenţie persoanele implicate în accident erau în afara autoturismelor, conştiente şi cooperante. Au fost evaluate şapte persoane, dintre care şase au fost transportate la spital, iar una a refuzat să meargă la unitatea spitalicească.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks