Acasă93Vâlcea: Spectacol caritabil cu şi pentru copiii refugiaţi din Ucraina, la Casa...

Vâlcea: Spectacol caritabil cu şi pentru copiii refugiaţi din Ucraina, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnic

Experienţa trăită de copiii ucraineni aflaţi în Vâlcea de la izbucnirea războiului a fost transpusă într-un spectacol de teatru care va fi prezentat sâmbătă seara pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul reşedinţă, cu scopul de a strânge fonduri pentru refugiaţii din ţara vecină.

Organizatorii au anunţat că pe scenă vor urca opt dintre tinerii ucraineni care au luat lecţii de teatru în cadrul proiectului ‘Şcoala ucraineană Băile Olăneşti’ de la actriţa Tatiana Serghei şi care, prin joc, dans şi cântec, vor prezenta sub genericul Mriya (numele avionului-simbol al Ucrainei), poveştile lor şi ale colegilor lor de când au părăsit ţara natală şi până acum.

Spectacolul va începe la ora 18 şi este realizat cu sprijinul organizaţiei World Vision şi Teatrul ‘Ariel’ din Râmnicu Vâlcea. Intrarea este liberă. Cei care vor dori să-i sprijine cu orice sumă doresc pe copiii refugiaţi ucraineni sunt invitaţi să facă donaţii la intrarea în sală. (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks