AcasăStiri generaleValeriu Gheorghiţă afirmă că rata de vaccinare împotriva COVID-19 este de 23%...

Valeriu Gheorghiţă afirmă că rata de vaccinare împotriva COVID-19 este de 23% în Bucureşti

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că ponderea persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 în Bucureşti este de 23%.

‘Pot să vă spun că vorbim chiar de 23% în municipiul Bucureşti – este o evaluare pe care am făcut-o chiar în cursul zilei de astăzi. Pe măsură ce ritmul de vaccinare observăm că este în creştere, ne dorim ca un număr cât mai mare de persoane să fie vaccinate şi astfel să avem deja judeţe în care să putem atinge mai repede pragul de imunizare colectivă, şi astfel de demersuri particulare de vaccinare, cum se întâmplă la Timiş, să poată să fie menţinute şi în alte judeţe, acolo unde există posibilitatea aceasta de organizare, unde avem resursă umană suficientă şi disponibilă, tocmai pentru a facilita cât mai rapid accesul la vaccinare’, a spus Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat dacă se poate estima ce procent din populaţie ar dori să se imunizeze, Valeriu Gheorghiţă a răspuns că studiile şi datele actuale arată o estimare de circa 50% care sunt decişi.

‘Studiile şi datele actuale arată o estimare de circa 50%, desigur, care sunt decişi să facă acest lucru. Mai este un procent important de persoane care încă nu s-au decis, nu au luat o decizie, dar ceea ce ne arată în continuare aceleaşi date, mai mult de jumătate dintre cei nehotărâţi şi-ar schimba această opţiune dacă ar avea acces la mai multe informaţii care să fie convingătoare în ceea ce priveşte, evident, optarea pentru vaccinare’, a explicat Gheorghiţă.

În ceea ce priveşte vaccinarea în companii, medicul a spus că unele dintre acestea ar putea să înceapă săptămâna viitoare.

‘Demersul acesta să ştiţi că este diferit de la o unitate economică privată la alta, nu trebuie să înceapă toată lumea în acelaşi timp. Este important să existe un cadru în care se organizează aceste activităţi, aşa încât fiecare companie… Chiar astăzi, în cursul întâlnirii, o mare parte dintre unităţi erau în stadii avansate de pregătire, adică ar putea să înceapă de săptămâna viitoare, alţii au nevoie de o durată mai mare de timp până se organizează, însă ce pot să vă spun este că avem deja o instrucţiune în acest sens, s-a transmis, am discutat cu colegii din Direcţiile de Sănătate Publică, cu operatorii economici, ştiu ce au de făcut, însă fiecare îşi va organiza activitatea aşa cum îi permit condiţiile locale şi logistice încât să aibă acces mai repede la vaccinare’, a mai arătat Gheorghiţă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks