AcasăStiri generaleVasile Dîncu - marţi la CAE, în formatul miniştrilor Apărării

Vasile Dîncu – marţi la CAE, în formatul miniştrilor Apărării

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, va participa marţi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), în formatul miniştrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de MApN, agenda reuniunii va fi dedicată, în principal, implementării Busolei Strategice, cu accent pe creşterea eficienţei misiunilor şi operaţiilor derulate sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună.

În cadrul unui prânz de lucru informal, miniştrii Apărării vor aborda situaţia de securitate din Ucraina generată de agresiunea neprovocată şi nejustificată a Rusiei, precum şi eforturile de sprijin pentru ţara vecină întreprinse la nivelul UE. La această sesiune au fost invitaţi să participe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi, prin videoconferinţă, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov.

În marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, ministrul Dîncu va participa la şedinţa Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), în cadrul căreia este aşteptată adoptarea deciziei privind înfiinţarea Centrului european pentru inovare în domeniul apărării (Hub for EU Defence Innovation – HEDI).

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks