AcasăStiri generaleVaslui: Autoturisme avariate de copaci căzuţi; intervenţie a pompierilor la un acoperiş...

Vaslui: Autoturisme avariate de copaci căzuţi; intervenţie a pompierilor la un acoperiş de bloc, în pericol de prăbuşire

Pompierii militari din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă (ISU) Vaslui au intervenit, marţi, pentru degajarea acoperişului unui bloc, aflat în pericol de prăbuşire, din cauza vântului puternic.

‘La sosirea echipajului de intervenţie, o porţiune de aproximativ 30 de metri pătraţi de acoperiş din tablă pe astereală din lemn risca să se prăbuşească peste autoturisme şi trecători. După aproximativ două ore de lucru la înălţime, pompierii au reuşit să îndepărteze pericolul. Intervenţia a fost îngreunată de vântul foarte puternic’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Totodată, în municipiul Vaslui, două autoturisme dintr-o parcare situată în zona centrală au fost avariate de copacii căzuţi din cauza vântului puternic. Nu au fost înregistrate victime.

La nivelul judeţului, peste 7.000 de locuitori au rămas fără energie electrică, în urma unor avarii la reţelele de distribuţie.

Judeţul Vaslui se află sub avertizare Cod Galben de vremea rea, meteorologii anunţând că se vor semnala intensificări susţinute ale vântului. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks