Vaslui: Bărbat cercetat după ce a condus băut şi cu permisul suspendat şi ar fi agresat un alt participant la trafic

0
381

Un bărbat de 21 de ani din comuna Stănileşti este cercetat de poliţişti după ce, aflat la volan în stare de ebrietate şi cu permisul de conducere suspendat, ar fi blocat un alt participant la trafic şi l-ar fi lovit cu pumnul.

‘Pe data de 8 septembrie, ora 1,00, Poliţia Municipiului Huşi a fost sesizată cu privire la faptul că, pe un drum public din localitatea Stănileşti, conducătorul unui autoturism ar fi blocat un alt participant la trafic şi l-ar fi lovit cu pumnul, în zona feţei. Procedând la efectuarea de verificări, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au depistat autoturismul implicat în eveniment şi au identificat conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 21 de ani din comuna Stănileşti. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta figurează cu dreptul de a conduce vehicule suspendat. Totodată, întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Huşi, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei’, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale, bărbatul fiind acuzat de conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe şi lovire sau alte violenţe.

Sursa: AGERPRESS