AcasăStiri generaleVaslui: Cal căzut într-un puţ adânc de patru metri, salvat de pompieri

Vaslui: Cal căzut într-un puţ adânc de patru metri, salvat de pompieri

Un cal căzut într-un puţ adânc de patru metri, în comuna Bogdăniţa, a fost salvat, marţi, de pompierii militari sprijiniţi de reprezentanţii SVSU şi de autorităţile locale.

‘La sosirea echipajului de intervenţie din cadrul Detaşamentului Bârlad, a fost găsit un cal căzut într-un puţ adânc de circa patru metri şi cu un diametru de aproximativ 1,3 metri. Pompierii militari au încercat scoaterea animalului prin mijloacele clasice, dar din cauza pietrelor aşezate pe peretele interior al puţului au fost nevoiţi să renunţe. Pietrele erau instabile şi exista riscul de rănire, atât a animalului, cât şi a salvatorilor. Autorităţile locale au pus la dispoziţie un buldoexcavator, cu ajutorul căruia a fost executată o rampă de acces pentru a putea fi salvată cabalina’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Intervenţia pompierilor a durat aproximativ două ore.

După ce a fost extrasă din puţ, cabalina a fost predată proprietarului. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks