AcasăStiri generaleVaslui: Episcopia Huşilor lansează o carte şi un documentar video la trei...

Vaslui: Episcopia Huşilor lansează o carte şi un documentar video la trei ani de la moartea arhimandritului Mina Dobzeu

Episcopia Huşilor va organiza un simpozion naţional dedicat personalităţii arhimandritului Mina Dobzeu, de la decesul căruia se împlinesc trei ani, prilej cu care vor fi lansate volumul de documente ‘Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Huşilor şi documentarul video ‘Un om de flacără: Părintele Mina Dobzeu, duhovnic şi mărturisitor’.

‘Episcopia Huşilor organizează în ziua de sâmbătă, 5 iunie, Simpozionul Naţional ‘Părintele Mina Dobzeu, duhovnic şi mărturisitor în comunism’, dedicat personalităţii arhimandritului Mina Dobzeu, duhovnic emblematic şi mărturisitor al credinţei creştine în perioada regimului ateu comunist, cu prilejul împlinirii, în 2021, a 100 de ani de la naştere, pe 5 noiembrie şi a trei ani de la trecerea la cele veşnice, pe 7 iunie. Evenimentul va reuni comunicări privind personalitatea şi activitatea misionară a părintelui Mina Dobzeu, aspecte din timpul detenţiei sale şi botezul părintelui Nicolae Steinhardt, viaţa monahală în perioada regimului comunist, precum şi mărturii ale relaţiei sale cu credincioşii’, se precizează într-un comunicat de presă al Episcopiei Huşilor.

Programul evenimentului cuprinde şi o slujbă de pomenire a părintelui Mina Dobzeu, care este înmormântat la Catedrala Episcopală din Huşi.

Părintele Mina Dobzeu s-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna (Republica Moldova). La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948, este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955.

În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învăţământului religios din şcoală. În 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din Bucureşti), scos din monahism şi condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desfiinţarea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal. A fost închis la Galaţi, Jilava, Gherla şi în colonia de muncă din Delta Dunării.

Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credinţa ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului ‘Jurnal al fericirii’. A ieşit din închisoare în 1964.

Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea ‘Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel’ din Huşi, al carei stareţ a fost între anii 1978-1988.

În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru ‘răzvrătire’ şi ‘uneltire împotriva siguranţei statului’, în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la morala poporului român şi la ateismul adus de comunism.

După reînfiinţarea Episcopiei Huşilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huşi.

În anul 2017, părintele Mina Dobzeu a primit distincţia ‘Crucea Moldava’, în cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.

Părintele Mina Dobzeu a decedat în iunie 2018, la vârsta de 97 de ani.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks