AcasăStiri generaleVaslui: Terapie prin muzică într-un centru pentru copii cu dizabilităţi

Vaslui: Terapie prin muzică într-un centru pentru copii cu dizabilităţi

Copiii cu nevoi speciale din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Dizabilităţi Vaslui vor beneficia de o nouă terapie specială, prin muzică, în cadrul proiectului ‘Parc muzical incluziv – educaţie nonformală prin joacă şi creativitate’. Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, proiectul este finanţat prin ‘Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi’, fiind implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Iaşi şi presupune introducerea în programa complexului a unor activităţi educaţionale de învăţare prin joacă şi muzică în aer liber. ‘Terapia prin muzică instrumentală se desfăşoară într-un spaţiu mirific, care îi inspiră pe copii şi le dă curaj să-şi folosească simţurile astfel încât, descoperind muzicalitatea instrumentelor uriaşe, să se bucure împreună să parcurgă un traseu muzical care le oferă încredere, optimism şi multă bucurie. Bineînţeles că primii utilizatori au fost poneii şi labradorii, antrenaţi de asemenea în terapia cu copii. Avem speranţa că imaginea acestora alături de copii şi sunetele muzicii sub poalele pădurii ne vor conduce pe toţi în lumea feerică a basmelor şi vor fi de un real ajutor în parcurgerea treptată a etapelor de recuperare. Deja, imaginaţia noastră materializează în viitor organizarea unor mici concerte în aer liber şi abia aşteptăm să vedem ce impact va avea muzica în viaţa copiilor noştri’, a declarat coordonatorul centrului, Cristina Penişoară. Specialiştii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Dizabilităţi Vaslui unde funcţionează Centrul de Consiliere şi Asistenţă Specializată a Copiilor cu Tulburări de Spectru Autist şi Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Copilul cu Dizabilităţi, folosesc de mai mulţi ani terapii alternative în activitatea cu copiii cu cerinţe speciale, printre acestea numărându-se terapia cu animale. Astfel, în premieră în Moldova, terapeuţii au început să se folosească în activitatea lor de câini din rasa labrador şi de ponei şi au constatat că în preajma animalelor, copiii devin mai sociabili şi mai comunicativi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks