AcasăStiri generaleVrancea: Aproape 30 de refugiaţi ucraineni au refuzat sprijinul autorităţilor de la...

Vrancea: Aproape 30 de refugiaţi ucraineni au refuzat sprijinul autorităţilor de la Focşani şi au cerut să se întoarcă la Galaţi

Aproape 30 de ucraineni care au ajuns în Centrul de primire pentru refugiaţi Vrancea au refuzat sprijinul autorităţilor de la Focşani şi au cerut să se întoarcă la Galaţi, de unde aceştia fuseseră preluaţi, a informat, sâmbătă, Instituţia Prefectului judeţului Vrancea.

‘Astăzi, 5 martie 2023, a fost preluat un grup de refugiaţi format din 40 de persoane, o parte dintre aceştia cu un autocar, iar o altă parte cu două autovehicule proprietate personală a cetăţenilor ucraineni. Cele 40 de persoane au fost aduse de la Galaţi la Focşani, la Centrul de primire pentru refugiaţi Vrancea. 29 dintre refugiaţi, 22 de copii, un bărbat şi şase femei, au refuzat orice sprijin şi au solicitat să fie transportaţi înapoi la Galaţi’, a precizat Prefectura Vrancea.

Potrivit sursei citate, restul de 11 persoane, care s-au deplasat spre Focşani cu cele două autoturisme proprietate personală, au acceptat sprijinul autorităţilor.

Astfel, doi bărbaţi, trei femei şi şase copii au ajuns la Centrul de primire pentru refugiaţi Vrancea, unde li s-a făcut triajul epidemiologic şi au servit o masă caldă, iar în jurul orei 14,40, au fost conduşi la Centrul de Cazare de la Colegiul Tehnic ‘Gheorghe Asachi’ din Focşani.

Aceştia au solicitat sprijin pentru câteva zile, urmând apoi să se îndrepte spre Polonia şi Portugalia.

Momentan, nu se cunosc motivele pentru care ceilalţi refugiaţi au refuzat serviciile autorităţilor de la Focşani, aceştia beneficiind inclusiv de suportul unui translator de limbă ucraineană. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks