Filiala de Cruce Roşie Vrancea a lansat proiectul ‘În fiecare an – o Casă’, prin care îşi propune sprijinirea unor familii nevoiaşe, cu mulţi copii, victime ale unor catastrofe sau dezastre naturale, să aibă din nou o casă, au anunţat reprezentanţii asociaţiei.
‘Crucea Roşie Vrancea şi-a propus să dezvolte programul său anterior ‘Sub Acoperişul Crucii Roşii’, început în anul 2006. Faptul că în acest moment ne aflăm în situaţia de a împlini cel mai frumos vis cu putinţă pentru familia Niculescu a reprezentat inspiraţia pentru noul proiect. Ca urmare, Filiala de Cruce Roşie Vrancea îşi doreşte să continue această tradiţie, prin lansarea iniţiativei ‘În fiecare an – o Casă’, prin care o familie va fi sprijinită să aibă, din nou, un cămin. Ajutorul vine de la sponsori, donatori, oameni de bine, care mişcaţi de poveştile triste din viaţa beneficiarilor finali ai programului, se alătură Crucii Roşii Vrancea în demersul de a împlini visul celor deznădăjduiţi de a avea din nou o…Casă’, au transmis reprezentanţii Crucii Roşii Vrancea.
Potrivit ONG-ului, de-a lungul timpului, prin acest program, s-a reuşi construirea a 17 locuinţe sociale şi achiziţionarea a 30 de locuinţe modulare de tip container, amenajate.
Cea mai recentă iniţiativă din program priveşte o familie cu mulţi copii din satul Călimăneasa, comuna Tănăsoaia, care sunt pe punctul de a se muta într-o casă nouă, după ce un incendiu devastator le-a mistuit locuinţa în toamna anului trecut.
Beneficiarii programului ‘Sub Acoperişul Crucii Roşii’ sunt persoane aflate într-o situaţie de maximă dificultate şi urgenţă, lipsa unei locuinţe, victimele unor catastrofe şi dezastre naturale, familiile cu mai mulţi copii având prioritate.
Crucea Roşie Vrancea va demara în acelaşi timp şi o campanie prin care doreşte să îşi exprime gratitudinea faţă de ‘oamenii de bine’, care s-au implicat în ultimii ani în proiectele asociaţiei şi au făcut posibil un nou început pentru mai multe familii.
‘Lansarea proiectului ‘În fiecare an – o Casă’ este cel mai potrivit moment pentru Crucea Roşie Vrancea de a-şi exprima recunoştinţa într-un mod deosebit, printr-o campanie pe care am denumit-o generic ‘Potret de oameni de bine’, faţă de oamenii care, de-a lungul timpului, s-au implicat în proiectele sociale ale organizaţiei, în spiritul principiului de solidaritate. O societate fără solidaritate este o societate în care oamenii nu mai împart bucuria, nu mai comunică şi nu mai construiesc un viitor împreună. Într-o societate în care solidaritatea de orice natură e din ce în ce mai absentă, aceşti oameni de bine, în mersul lor grăbit spre propriile interese, găsesc, totuşi, timp şi resurse să îşi îndrepte atenţia către un alt semen, poate aflat în dificultate, iar dispariţia acestor oameni de bine ar sfărâma ţesutul social. La rădăcina bucuriei se află gratitudinea. Nu bucuria ne face recunoscători, ci recunoştinţa ne umple de bucurie!’, se arată într-un comunicat al Crucii Roşii Vrancea. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)