AcasăStiri generaleVrancea: Pacienţii care doresc să se imunizeze cu AstraZeneca pot merge în...

Vrancea: Pacienţii care doresc să se imunizeze cu AstraZeneca pot merge în centrele de vaccinare fără programare

Pacienţii care doresc să se imunizeze cu AstraZeneca pot merge în centrele de vaccinare din judeţ care folosesc acest ser fără programare prealabilă, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare în Vrancea, medicul epidemiolog Janina Lazăr.

‘Începând de astăzi, pacienţii care doresc să se imunizeze cu AstraZeneca, pot merge la centrele de vaccinare din judeţ care folosesc acest ser, respectiv la Dispensarul Sud din Focşani şi Centrul de Cronici Panciu, fără programare prealabilă pe platformă. Decizia a fost luată pentru a facilita accesul persoanelor la vaccinarea împotriva COVID-19’, a declarat, pentru AGERPRES, Janina Lazăr.

Potrivit acesteia, vaccinarea cu AstraZeneca în centrele din judeţul Vrancea urmează trendul naţional, circa 50-60% dintre persoanele care aveau programare renunţând la imunizarea cu acest ser iar multe dintre cele care au făcut deja prima doză renunţă la rapel.

Decizia pacienţilor este motivată şi de faptul că, în ultimele zile, creşterea numărului de persoane care pot fi vaccinate zilnic pe fiecare flux de vaccinare din centre a dus la apariţia unui număr de locuri suplimentare pentru Pfizer şi Moderna.

În prezent, în centrele de vaccinare din Vrancea sunt disponibile pentru programarea imediată pe platforma naţională de vaccinare peste 1.300 de locuri pentru Pfizer şi circa 230 pentru Moderna, dar şi aproape 1.200 de locuri pentru AstraZeneca. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks