AcasăStiri generaleVrancea: PSD acuză conducerea CJ că a distribuit fonduri primăriilor din judeţ...

Vrancea: PSD acuză conducerea CJ că a distribuit fonduri primăriilor din judeţ pe criterii politice

PSD Vrancea acuză conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea că a distribuit fonduri primăriilor pe criterii politice după ce, în cadrul şedinţei extraordinare de vineri, consilierii judeţeni au votat alocarea sumei de aproximativ 33 milioane de lei către primării.

În cadrul şedinţei CJ Vrancea, consilierii PSD au propus un amendament la proiectul de lege privind repartizarea fondurilor către UAT-urile din judeţ prin care localităţile să primească aceleaşi sume de bani indiferent de culoarea politică, amendament care însă nu a trecut de votul majorităţii PNL-USR-ALDE.

Drept urmare, PSD Vrancea a acuzat conducerea CJ că a repartizat banii pe criterii politice, ‘cu dedicaţie pentru comunităţile conduse de primari PNL’.

‘Astăzi, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare prezidată de liberalul Cătălin Toma, a fost votat proiectul privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a fondului la dispoziţia CJ Vrancea. (…) Concret, este vorba despre sume de care UAT-urile au nevoie pentru a acoperi atât cheltuielile de funcţionare, cât şi proiectele de dezvoltare locală şi cele de infrastructură care au nevoie de cofinanţare. Ce a uitat Cătălin Toma să spună este că aceşti bani sunt aflaţi ‘la dispoziţia CJ Vrancea’ graţie ajutorului dat de Guvernul României format din coaliţia PSD şi PNL, o coaliţie care în Vrancea înseamnă ceva doar când peneliştii au de câştigat. Cătălin Toma a obţinut aceşti bani de la Guvernul PSD-PNL tocmai cu promisiunea că va acorda sumele corect, în funcţie de nevoi. Dar de la Bucureşti şi până în Focşani a uitat ce a vorbit. Aşa că a ştiut să acorde bani cu dedicaţie pentru comunităţile conduse de primari PNL, deşi CJ Vrancea ar trebui să poarte grija tuturor UAT-urilor din judeţ. Cu atât mai mult cu cât, odată venit cu banii de la Bucureşti, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu conducerea PSD Vrancea, Toma a fost de acord ca sumele pe care le avusese iniţial în vedere în propunerea de proiect să fie modificate astfel încât toate comunităţile locale, indiferent de culoarea politică a primarilor, să aibă de câştigat’, se arată într-un comunicat de presă al PSD, semnat de preşedintele intermediar al organizaţiei Vrancea, deputatul Nicuşor Halici.

Acesta a susţinut că ‘va merge în alianţa de la Bucureşti şi va solicita ca de acum repartizările să fie făcute din capitală’.

În replică, PNL Vrancea le-a transmis social-democraţilor vrânceni că amendamentul propus de consilierii judeţeni ai PSD a fost unul făcut ‘pe genunchi’, dar şi că ‘partenerii PNL Vrancea sunt cei alături de care au candidat la alegerile din 2020 şi care asigură majoritatea în CJ’.

‘Suma alocată de Guvern la finalul lunii decembrie CJ Vrancea este 0. Tot atunci, primăriile PSD au primit sume mult mai mari decât primăriile conduse de edili cu altă culoare politică, unele dintre ele având tot 0 lei alocaţi. Astăzi, CJ Vrancea a votat modul în care s-au împărţit banii proveniţi din cota de 6% din impozitul pe venit, care reprezintă cu totul altceva. Pseudo-amendamentul făcut de consilierii PSD este unul ‘pe genunchi’, care nu ţine cont de realitate, dovadă fiind faptul că au propus pentru unele primării sume mai mari decât cele solicitate de acestea (Corbiţa), la alte primării PSD (Cârligele, Vulturu, Vidra, Slobozia Ciorăşti) au propus sume mai mici decât cele primite din partea CJ Vrancea, chiar dacă solicitările erau întemeiate, au tăiat de la Vizantea Livezi, unde s-a demarat construcţia bazei balneare, obiectiv de maximă importanţă pentru Vrancea şi au adăugat la Vânători şi Goleşti, comunele cu cel mai mare venit din taxe şi impozite. (…) Amintim domnului preşedinte interimar al PSD Vrancea că partenerii PNL Vrancea sunt cei alături de care au candidat la alegerile din 2020 şi care asigură majoritatea în CJ, nu cei care timp de 30 de ani au distrus judeţul’, a transmis, într-un comunicat de presă, PNL Vrancea.

În urma proiectului de hotărâre a CJ Vrancea, cele mai mari sume au fost repartizate către municipiul Adjud şi oraşele Panciu şi Odobeşti, care au primit câte două milioane de lei, oraşul Mărăşeşti, care a obţinut 1,5 milioane de lei, în timp ce municipiul Focşani a primit suma de 500.000 lei.

În mediul rural, cea mai mare sumă, 700.000 lei, a fost primită de comuna Vizantea Livezi. Altor comune, printre care Bilieşti, Garoafa, Gura Caliţei, Homocea, Jariştea, Măicăneşti, Nereju, Slobozia Bradului, Soveja, Suraia, Tâmboieşti, Tulnici, Ţifeşti şi Urecheşti, le-au fost alocate sume cuprinse între 500.000 şi 600.000 lei.

Cele mai mici sume, între 200.000 şi 300.000 lei, au fost repartizate către Andreiaşu de Jos, Bogheşti, Cîmpineanca, Cîmpuri, Corbiţa, Coteşti, Dumbrăveni, Fitioneşti, Goleşti, Gologanu, Gugeşti, Jitia, Mera, Milcovul, Moviliţa, Năneşti, Năruja, Negrileşti, Nistoreşti, Obrejiţa, Paltin, Păuleşti, Ploscuţeni, Poiana Cristei, Popeşti, Pufeşti, Răcoasa, Reghiu, Rugineşti, Străoane, Tănăsoaia, Tătăranu, Valea Sării, Vânători, Vârteşcoiu, Vintileasca.

Sumele provin din fondul aflat la dispoziţia CJ, constituit din impozitul pe venit estimat a se încasa în 2022 (cota de 6%), sumele defalcate din TVA şi impozitul pe venit previzionat pentru intervalul 2023 – 2025, banii fiind necesari primăriilor pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare, a proiectelor de dezvoltare locală şi a celor de infrastructură care au nevoie de cofinanţare. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks