AcasăStiri generaleVrancea: Un TIR încărcat cu pietriş s-a răsturnat pe E85; traficul în...

Vrancea: Un TIR încărcat cu pietriş s-a răsturnat pe E85; traficul în zonă este blocat

Un TIR încărcat cu pietriş s-a răsturnat, luni, pe DN2 – E85, la Mărăşeşti, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

‘Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul ca pe DN2 – E85, la Mărăşeşti, s-a produs un accident rutier. Conform primelor date, un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un TIR care transporta pietriş. În urma coliziunii, TIR-ul s-a răsturnat pe partea carosabilă’, a precizat IPJ Vrancea.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea a două persoane, ambii conducători auto fiind răniţi şi preluaţi de ambulanţă.

Potrivit IPJ Vrancea, traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri de mers. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks