Acasă93World Vision susţine 120 de elevi din mediul rural să-şi continue studiile...

World Vision susţine 120 de elevi din mediul rural să-şi continue studiile la liceu

Un număr de 120 de elevi din mediul rural îşi vor continua studiile la liceu prin Programul ‘Vreau în clasa a 9-a’ derulat World Vision România cu sprijinul unui lanţ de retail european, a anunţat, marţi, organizaţia, printr-un comunicat transmis AGERPRES.

Totodată, 20 de elevi vor beneficia de stagii de practică în magazinele acestui retailer.

Adolescenţii vor beneficia de activităţi de educaţie non-formală – sesiuni de dezvoltare personală şi de orientare profesională; meditaţii pentru disciplinele şcolare, inclusiv cele de examene; mentorat cu angajaţi din multinaţionale şi antreprenori; consiliere psihologică; stagii de practică; tabere de vară şi alte excursii.

Elevii care vor beneficia de acest pachet de servicii au între 14 şi 19 ani şi învaţă în 25 de licee din mediul rural din judeţele Iaşi, Vaslui, Dolj, Vâlcea, Cluj, Buzău, Gorj, Mehedinţi şi Olt.

Programul ‘Vreau în clasa a 9-a’ a fost lansat de World Vision România în 2008, iar beneficiarii sunt proaspeţi absolvenţi de gimnaziu sau liceeni îşi doresc să-şi continue studiile, dar nu au posibilităţi materiale.

Principalele criterii de selecţie a elevilor sunt situaţia socio-economică a familiei, media şcolară anuală peste 7 şi motivaţia acestora pentru a continua studiile.

De 14 ani, prin programul ‘Vreau în clasa a 9-a’, World Vision România a susţinut la liceu peste 4.500 de adolescenţi.

Aproape unul din doi adolescenţi români (44,5%), cu vârste între 15 şi 19 ani, trăieşte în risc de sărăcie sau de excluziune socială, conform datelor Eurostat. Numărul lor a crescut cu 2,7% din 2020 până anul trecut, România fiind ţara cu cei mai mulţi adolescenţi în risc din sărăcie din Uniunea Europeană. Una dintre cele mai grave consecinţe ale fenomenului este abandonul studiilor, mai ales la trecerea din gimnaziu către liceu, atrag atenţia reprezentanţii World Vision România.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks