Ziua Națională a României, sărbătorită și în Parcul Alexandru Ioan Cuza

0
52

Primăria Sectorului 3 îi invită pe bucureșteni să sărbătorească împreună Ziua Națională a României, și în acest an, în Parcul Alexandru Ioan Cuza.

Evenimentul organizat de Primăria Sectorului 3 se va desfășura la scena din capătul aleii principale din Parcul Alexandru Ioan Cuza începând cu ora 18.00.

Ediția din acest an se desfășoară sub genericul „Arc triumfal peste timp” – o metaforă a unui spirit care fundamentează o legătură trainică, de la o generaţie la alta – pentru a marca și celebra Centenarul Arcului de Triumf din București, o construcție de o profundă mândrie națională. Monumentul, pe a cărui latură vestică este scris textul „Glorie celor ce prin vitejia și prin jertfa lor de sânge au înfăptuit unitatea națională”, este un simbol al victoriei, dar mai ales simbol al unirii tuturor românilor.

Programul artistic va începe cu muzică și dansuri populare. Ansamblul Rapsodia Carpaților spune povestea tradițiilor și obiceiurilor românești, punându-le în valoare în pași de dans. Solista și cele șase perechi de dansatori, îmbracați în costume tradiționale, vor interpreta muzică populară și vor executa dansuri autentice din diferite zone istorice ale țării.

Momentul solemn al evenimentului va fi realizat de Fanfara Angely`s, dirijor Marius Fircă. Fanfara va străbate aleea principală a parcului în pași de defilare, iar programul va include Imnul României, marșuri militare și suite folclorice.

Evenimentul dedicat Zilei Naționale a României se va încheia cu un recital al unei formații românești, care ea însăși a făcut istorie în cei peste 40 de ani de existență. În tot acest timp, a trecut prin diverse transformări și diverse perioade istorice, dar nu renunță la principiile sale, la visurile și speranțele de libertate: IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro.

Accesul publicului la eveniment este liber. 

The post Ziua Națională a României, sărbătorită și în Parcul Alexandru Ioan Cuza appeared first on News Bucuresti.