AcasăStiri generale1 Decembrie/ Braşov: Defilare cu aproximativ 350 de militari; în premieră participă...

1 Decembrie/ Braşov: Defilare cu aproximativ 350 de militari; în premieră participă şi Grupul de Luptă Avansat de la Cincu

Aproximativ 350 de militari şi 60 de mijloace tehnice vor participa la tradiţionala ceremonie care se desfăşoară de 1 Decembrie în municipiul Braşov, în premieră, alături de reprezentanţi ai forţelor Ministerelor Apărării Naţionale şi ai celui de Interne, anul acesta urmând să prezinte onorul publicului prezent şi militari ai Grupului de Luptă Avansat al NATO de la Cincu.

Defilarea şi ceremonia militară şi religioasă vor avea loc în centrul istoric (Bulevardul Eroilor, zona Pieţei Tricolorului), începând cu ora 12,00, a transmis, luni, Academia Forţelor Aeriene ‘Henri Coandă’ Braşov.

La festivitate vor participa oficialităţi locale şi cadre militare din structuri aflate în compunerea garnizoanei Braşov, cât şi cadre militare în rezervă, în retragere şi veterani.

În funcţie de condiţiile meteorologice, vor fi executate două salturi cu paraşuta, iar aeronave aparţinând Aeroclubului teritorial ‘Iosif Şilimon’ Braşov vor survola zona de desfăşurare a ceremoniei.

De asemenea, începând cu ora 18,00, aproximativ 200 de militari din cadrul structurilor Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne vor efectua o retragere cu torţe, pe itinerariul Piaţa Sfatului – Strada Mureşenilor – Bulevardul Eroilor – Comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte ‘Sarmizegetusa’. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks