Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că momentul 1 Decembrie 1918 reprezintă ‘un simbol de reuşită a neamului românesc’, care arată că se poate, în ciuda tuturor dificultăţilor.
‘De aici, de la Alba Iulia, nu putem transmite decât – şi asta caut şi eu – cât mai multă înţelepciune interioară, ca să trecem cu bine peste perioada asta dificilă şi să găsim în orice discuţie în contradictoriu (…) punctul ăla de unitate, pentru că eu cred că, atâta vreme cât suntem implicaţi pentru binele ţării, toţi vrem să facem bine, fiecare în felul lui, dar sunt momente când e important să căutăm să înţelegem opinia celuilalt, cât de diferit ar fi de-a noastră. Şi ăsta e gândul cu care am venit şi aici, pentru că 1918, 1 Decembrie, de aici de la Alba Iulia, este un simbol de reuşită a neamului românesc, care arată că se poate în ciuda tuturor dificultăţilor’, a declarat Dacian Cioloş, prezent la manifestările prilejuite de Ziua Naţională.
Liderul USR a spus că a decis mai demult să fie prezent de Ziua Naţională la manifestările de la Alba Iulia, unde nu a mai fost de ceva timp.
‘Am ales să fiu la Alba Iulia, am luat decizia asta mai demult. Nu am mai fost de ceva vreme şi mi-am dorit să fiu aici, împreună cu colegii’, a afirmat Cioloş.