Episcopul Huşilor, Ignatie, a afirmat cu ocazia manifestărilor organizate cu prilejul zilei de 1 Decembrie că această zi ar trebui să fie pentru toţi prilej de reflecţie asupra felului în care ne raportăm la ţara noastră, faţă de identitatea şi valorile noastre naţionale, subliniind că ‘ar trebui să ne iubim ţara aşa cum ne iubim părinţii’. Ierarhul a menţionat că sintagma des întâlnită de 1 Decembrie, ‘iubirea de patrie’, nu are întotdeauna o acoperire adecvată, nici la nivelul vieţii personale, nici la nivelul vieţii publice. ‘Ar trebui să ne iubim ţara aşa cum ne iubim părinţii. Copilul care îşi iubeşte părinţii niciodată nu îi va înşela, niciodată nu îi va calomnia, niciodată nu îi va dispreţui, niciodată nu va profita, în chip samavolnic, de bunătatea şi dragostea lor, niciodată nu îi va fura, niciodată nu îi va renega, niciodată nu le va pune la îndoială zestrea lor spirituală, niciodată nu le va contesta obârşiile, niciodată nu se va ruşina cu ei, niciodată nu îi va necinsti prin atitudini reprobabile din punct de vedere moral, niciodată nu va fi ipocrit faţă de ei, niciodată nu va face promisiuni deşarte, niciodată nu îi va vicleni, niciodată nu îi va neglija, niciodată nu îi va părăsi atunci când sunt suferinzi şi slabi, niciodată nu va pune interesul propriu deasupra de binele şi bucuria lor, niciodată nu va căuta să-i stoarcă, în mod ilicit, de resursele lor patrimoniale. Cu alte cuvinte, întotdeauna ‘îi iubim ca pe lumina ochilor’, aşa cum frumos ne exprimăm atunci când cineva ne este foarte drag şi dă valoare reală vieţii noastre’, a transmis Ignatie. Episcopul Huşilor a oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii neamului cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Manifestările dedicate Zilei Naţionale, organizate anul acesta de Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Vaslui, s-au desfăşurat în cadru restrâns şi fără paradă militară, având în vedere contextul epidemiologic. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului nu au participat la ceremonie.