Preşedintele PNL, Florin Cîţu, îi felicită pe români de Ziua Naţională şi le aminteşte că există o singură Românie ‘unită sub valori şi principii democratice’.
‘Partidul Naţional Liberal transformă România într-o ţară modernă şi prosperă. Am convingerea că acest lucru se va realiza doar prin aplicarea principiilor liberale: reforme, investiţii şi susţinerea prin orice mijloace a capitalului privat şi a inovaţiei. Doar aşa vom ajunge să avem o Românie puternică, ţara pe care şi-au dorit-o înaintaşii noştri la 1918. Onorăm istoria şi eroii de azi. Dar, cel mai important, în aceste vremuri complicate, este să ne amintim că există o singură Românie! O Românie unită sub valori şi principii democratice’, a scris Cîţu, miercuri, pe Facebook.
El a subliniat semnificaţia Zilei Naţionale şi i-a menţionat pe eroii din ziua de astăzi.
‘La 1 decembrie sărbătorim istoria, eroii neamului, moştenirea şi libertatea noastră. În urmă cu 103 ani, la Alba Iulia, părinţii fondatori ai României Mari ne-au lăsat cea mai importantă misiune: să ducem mai departe România unită. Azi, eroii noştri sunt medicii, antreprenorii, liderii care revoluţionează şi gestionează companii, dar mai ales fiecare român care munceşte zilnic în ţară şi peste hotare’, a adăugat preşedintele PNL.