Copiii sprijiniţi prin proiectele sociale ale Fundaţiei Regale Margareta a României vor fi primiţi la Palatul Elisabeta de principesa Sofia, precum şi la domeniul regal Săvârşin, joi, pe 1 Iunie, experienţa culturală oferită micuţilor incluzând şi ateliere creative la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ şi Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Potrivit unui comunicat al FRMR, transmis miercuri AGERPRES, pentru a marca Ziua Internaţională a Copilului, Fundaţia Regală a pregătit şi anul acesta o serie de experienţe inedite pentru mai bine de 200 de copii beneficiari ai serviciilor sociale la Centrul Comunitar Generaţii din Bucureşti, Centrele Generaţii Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară ‘Florian Cristescu’ din Turnu Măgurele, Asociaţia Diaconia Ajutor Internaţional din Braşov, Centrul Oaza Copiilor din Arad, Centrul Caritas Mitropolitan Greco-Catolic din Blaj, precum şi ai programului Fondul Special pentru Copii şi Ajutor pentru Refugiaţi, desfăşurate la Bucureşti.
Copiii invitaţi la Palatul Elisabeta vor avea ocazia să cunoască istoria acestui loc, într-un tur ghidat prin spaţiile pline de semnificaţii şi istorie şi, de asemenea, să admire colecţia creaţiilor de artă contemporană. Vor parcurge, împreună cu principesa Sofia, expoziţia foto ‘Copilărie Regală’, amplasată în curtea Palatului Elisabeta, care marchează momente în timp din viaţa micuţelor principese.
La invitaţia Muzeului Naţional al Literaturii Române, o parte dintre copii vor participa la ateliere de explorare a clădirii şi a operelor autorilor români, proiecţii de film şi momente de magie, special dedicate lor. Iar ceilalţi vor lua parte la un tur al Muzeului Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ şi la ateliere creative de modelaj sau bricolaj.
În aceeaşi zi, 60 de copii de la Centrele Generaţii din Arad şi Blaj sunt aşteptaţi să viziteze domeniul regal Săvârşin, pentru a se bucura de atracţiile parcului şi ale Satului Regal.
În prezent, Fundaţia Regală desfăşoară programe ce au ca scop prevenirea abandonului şcolar în rândul copiilor defavorizaţi, prin proiectele naţionale Centrele Generaţii şi Fondul Special pentru Copii, precum şi Ajutor pentru Refugiaţi, proiect prin care sunt susţinuţi copii sosiţi din Ucraina şi familiile lor.