Parcul Expoziţiei din Iaşi va găzdui joi, de 1 Iunie, o acţiune organizată de Primărie pentru 900 de copii, dintre care 631 proveniţi din familii defavorizate şi 269 din familiile de ucraineni refugiate în Iaşi din cauza războiului, sunt aşteptaţi în Parcul Expoziţiei, care vor primi pachete cu dulciuri, jocuri, articole sportive şi de papetărie în valoare de 140 de lei fiecare.
Cadourile vor fi împărţite de Primăria Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, în Parcul Expoziţiei, fiind organizat unm eveniment cultural-caritabil pentru copiii familiilor defavorizate din monitorizarea DAS.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii municipalităţii, evenimentul va fi completat de un moment artistic susţinut de Corul de Copii ‘Luceafărul’, Clasa de excelenţă coordonată de prof Anca Apetroaei şi Grupul de dans modern coordonat de prof Mihaela Budacă de la Palatul Copiilor.
‘Acţiunea are drept scop combaterea marginalizării sociale şi a abandonului şcolar’, mai menţionează sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)