AcasăPolitica10 mai – Sfântul Simon Zilotul, mirele din Cana Galileii; la nunta...

10 mai – Sfântul Simon Zilotul, mirele din Cana Galileii; la nunta sa, Mântuitorul a înfăptuit prima minune, prefacerea apei în vin

Sfântul Apostol Simon Zilotul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 10 mai.

Sfântul Simon era de neam din Cana Galileii, cunoscut Domnului Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana era destul de aproape de Nazaret, scrie Agerpres.

Sfântul Simon a fost mirele din Cana Galileii, la nunta căruia Mântuitorul a săvârşit prima minune, prefacerea apei în vin. Mirele, văzând minunea, şi-a lăsat casa, părinţii şi mireasa şi a urmat Lui Hristos împreună cu ceilalţi apostoli. Pentru aceasta s-a numit „Zilotul”, adică plin de osârdie pentru Hristos.

După Cincizecime (Pogorârea Duhului Sfânt), Sfântul Apostol Simon a propovăduit Evanghelia în Africa.

„După aceea, fiind în Britania şi luminând pe mulţi prin cuvântul Evangheliei, a fost răstignit de cei necredincioşi şi s-a sfârşit prin pătimirea cea de un chip cu a lui Hristos”. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”).

Articolul 10 mai – Sfântul Simon Zilotul, mirele din Cana Galileii; la nunta sa, Mântuitorul a înfăptuit prima minune, prefacerea apei în vin apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks