Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României au început, în municipiul Bistriţa, mai târziu faţă de restul ţării, respectiv de la ora 14,00, însă autorităţile locale au gândit un program intensiv până la căderea serii, cu o mult aşteptată paradă militară, spectacole pentru toate vârstele şi gusturile, retragere cu torţe a militarilor, dar şi o şedinţă solemnă dedicată semnării unor acorduri de înfrăţire cu oraşe din Republica Moldova.
Conform tradiţiei, ceremonialul militar şi religios s-a desfăşurat la statuia poetului Andrei Mureşanu, autorul versurilor imnului ‘Deşteaptă-te, române’, unde s-au adunat atât oficialităţile locale, în frunte cu prefectul Mica Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, şi primarul Bistriţei, Ioan Turc, dar şi mulţi bistriţeni, purtând steguleţe sau cocarde tricolore.
În discursul său, primarul Ioan Turc a salutat prezenţa delegaţiilor din municipiile Ungheni şi Soroca din Republica Moldova şi a vorbit despre puterea idealurilor de a coaliza o naţiune.
‘Ziua de 1 decembrie are o semnificaţie care nu se va perima niciodată, ea ne arată nouă, românilor, de ce suntem în stare atunci când ne urmărim idealurile cu consecvenţă, cu perseverenţă, cu sprijin de sacrificiu şi cu inteligenţă. (…) Avem nevoie de idealuri, idealurile ne fac o naţiune, fără idealuri am fi doar un popor. Trăiască România, trăiască românii, trăiască bistriţenii, oriunde s-ar afla’, a spus Turc.
A urmat parada militară, prin centrul istoric al oraşului, care a fost urmărită de aproximativ 2.000 de persoane.
Prin faţa bistriţenilor au defilat în jur de 400 de militari, personal civil şi voluntari, alături de 50 de mijloace specifice, din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ‘General Grigore Bălan’, inspectoratelor judeţene de poliţie, jandarmi şi de situaţii de urgenţă, Serviciului Român de Informaţii, Penitenciarului Bistriţa, Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă Bistriţa şi Poliţiei locale, precum şi Cercetaşii bistriţeni.
Imediat după paradă, bistriţenii s-au retras spre târgul de Crăciun deschis în zona centrală, lângă Biserica Evanghelică, unde, pe lângă mirosul îmbietor al produselor tradiţionale şi decoraţiunile specifice, s-au putut bucura de un spectacol artistic susţinut de fanfara Garnizoanei Bistriţa, ansamblul folcloric profesionist ‘Cununa de pe Someş’ şi soliştii de muzică folk Florin Săsărman şi Vali Şerban.
Un alt spectacol, de data aceasta dedicat celor mici, cu Gaşca Zurli, a fost organizat de Consiliul Judeţean în Piaţa Petru Rareş, în faţa Palatului Administrativ, acolo unde la căderea serii vor fi aşteptaţi şi militarii, într-o retragere cu torţe.
La ora 18,00, în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa, va avea loc ceremonia oficială de semnare a acordurilor de înfrăţire cu municipiile Ungheni şi Soroca din Republica Moldova, iar seara se va încheia la Palatul Culturii, cu un concert simfonic extraordinar susţinut de Noua Orchestră Transilvană.