Masa populară revine de 1 Decembrie la Alba Iulia după doi ani de întrerupere cauzată de restricţiile impuse de pandemia de coronavirus, urmând să fie distribuite participanţilor la ‘Festival de România’ un număr de 7.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi ciolan.
‘Nu mai puţin de 15 bucătari pasionaţi de mâncarea românească autentică îşi vor uni şi în acest an forţele, ceaunele, instrumentele şi ingredientele. Fasolea, cârnaţii şi ciolanul vor fi pregătite pe îndelete, la foc mic, dar cu pasiune uriaşă, în dimineaţa zilei de 1 Decembrie, în curtea Universităţii din Alba Iulia, pentru ca totul să fie gata la 14.45, după parada militară’, se menţionează într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES de organizatorii manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională a României.
Potrivit sursei citate, vor fi pregătite 7.000 de porţii.
‘Ştiu că e o chestiune de gust. Exact la asta ne-am gândit şi noi, când am ales meniul pentru anul acesta, de 1 Decembrie. Să fie reprezentativ, gustos, autentic, românesc de la primul ingredient şi până la ultima îmbucătură. Pentru că de 1 Decembrie suntem noi, românii, în esenţa noastră. Cunosc mulţi străini care au gustat ce-o să avem şi noi anul acesta la masa populară şi s-au îndrăgostit instant de gustul românesc’, a spus, potrivit comunicatului, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa.
Edilul a menţionat că organizatorii beneficiază de ‘un suport serios şi generos’ din partea Kaufland România.
În 2019 au fost distribuite, într-un cort amenajat în curtea garnizoanei militare din Alba Iulia, 10.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, iar în 2018, Anul Centenarului Marii Uniri, când au fost prezenţi 100.000 de oameni, au fost oferite peste 30.000 de porţii.
O serie de manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, derulate sub genericul ‘Festival de România’, au loc în Alba Iulia până în 7 decembrie, punctul maxim al activităţilor fiind în 1 Decembrie, când, printre altele, este anunţată o defilare militară, dar şi ‘Marea Unire a bucătarilor’, adică masa populară.