Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este sărbătorit de Biserică în ziua de 23 aprilie, iar în acest an cade în Duminica Tomii, prima duminică după praznicul Învierii Domnului.
Sfântul Gheorghe a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), mai întâi în Capadocia şi apoi în Palestina. Aici s-a mutat împreună cu mama sa, care avea multă avere în Cezareea Palestinei.
S-a înrolat în armata romană şi a ajuns la demnitatea de voievod.
În anul 303, Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, care a declanşat un imens val de arestări şi torturi. Au urmat alte trei edicte de persecuţie în următorii doi ani, 303-305.
Sfântul Gheorghe fiind în preajma împăratului şi văzând atâta pornire împotriva creştinilor a hotărât să facă cunoscută credinţa sa în Hristos Dumnezeu, gândind că aceasta este vremea potrivită mântuirii sale. A vândut aurul, argintul şi hainele le-a împărţit săracilor; celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărât să le împartă, iar pe robi să-i elibereze.
Astfel, lepădând toată frica omenească, Sfântul Gheorghe a stat în mijlocul adunării, vorbind împotriva hotărârilor cele fărădelege şi judecăţilor cele nedrepte împotriva creştinilor şi mărturisind că Hristos este Unul Dumnezeu.
În continuare, Sfântul Gheorghe i-a îndemnat pe cei care erau de faţă, împreună cu Diocleţian, ca ori singuri să cunoască adevărul şi să înveţe dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă să nu-i tulbure cu nebunia lor.
Împăratul a fost atât de uimit de curajul tânărului comandant, încât nu a putut să vorbească, i-a făcut semn unuia dintre apropiaţi să-i răspundă.
Acesta, chemându-l mai aproape pe mărturisitor, l-a întrebat cine l-a îndemnat să vorbească cu atâta îndrăzneală. Răspunsul Sfântului Gheorghe a fost „Adevărul!”, i s-a pus atunci întrebarea: „Care este adevărul acela?”, iar Sfântul Gheorghe a spus: „Adevărul este Însuşi Hristos, Cel prigonit de voi” (Vieţile Sfinţilor).
Sfântul Gheorghe a fost arestat şi supus torturilor pe care le-a îndurat ridicând permanent rugăciuni la Hristos Dumnezeul său, care îi vindeca cumplitele răni, făcându-l desăvârşit sănătos, spre mirarea şi îngrozirea celor care zile în şir au asistat la chinurile sale. I s-a dat să bea şi o otravă cumplită, după care a rămas teafăr.
Răbdarea şi puterea rugăciunii sale cu care s-au săvârşit atâtea fapte minunate în timpul chinurilor sale, chiar şi învierea unui mort, au făcut ca unii dintre cei prezenţi să mărturisească şi ei credinţa Sfântului Gheorghe, primind astfel moarte mucenicească.
Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, s-a convertit la creştinism şi are zi de pomenire în calendarul creştin ortodox la 21 aprilie.
În urma acestei mărturisiri făcută de soţia sa, Diocleţian a poruncit să li se taie capetele, atât sfântului, cât şi împărătesei Alexandra. Pe drum, împărăteasa, fiind foarte slăbită, şi-a dat duhul, iar Sfântul Gheorghe şi-a plecat capul sub sabie în ziua de 23 aprilie 303.
În ţara noastră, în ziua sa de prăznuire, la 23 aprilie, militarii din forţele terestre sărbătoresc ziua acestei categorii de forţe ale armatei, al cărei patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.
***
„Sfântul Apostol Toma nu trebuie numit necredincios. El nu a negat dumnezeirea lui Hristos. E adevarat ca atunci cand ceilalti Apostoli i-au marturist ca Hristos a inviat („Am vazut pe Domnul”), el le-a spus: „Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede” (In. 20, 25). Acest „daca” arata ca nu era impietrit la inima, ca nu era asemeni fariseilor. Daca s-ar fi asemanat acestora, el ar fi grait: „Orice mi-ati spune, eu nu voi crede”.
Toma nu L-a vazut pe Hristos ca fiind un simplu om, o persoana care de vreme ce a murit, nu se mai poate ridica din moarte. El doar s-a indoit. Iar Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca el nu se indoieste de faptul ca Hristos a inviat, ci de faptul ca El se mai poate afla dupa invierea Sa intr-un trup vizibil.
Iar daca nu am da crezare cuvintelor Sfantului Chiril, si am spune ca Toma s-a indoit de invierea Domnului, e bine sa precizam ca nu doar el s-a indoit. Cand femeile mironosite au vazut piatra ridicata de la mormantul Sau, nu s-au gandit ca Hristos a inviat, ci au spus „Au luat pe Domnul din mormant si noi nu stim unde L-au pus” (Ioan 20, 2). Apostolii, dupa ce au primit marturisirea Mariei Magdalena, „auzind ca este viu si ca a fost vazut de ea, n-au crezut” (Marcu 16, 11). Apostolul Toma nu este singurul care a dorit o dovada concreta. Sa ne amintim ca Petru si Ioan nu se multumesc cu vestirea femeilor mironosite, ci au alergat la mormant si au vazut „giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusa impreuna cu giulgiurile, ci infasurata, la o parte, intr-un loc. Atunci a intrat si celalalt ucenic care sosise intai la mormant, si a vazut si a crezut” (Ioan 20, 6-8).
Daca duminica seara, in ziua Invierii Domnului, Mantuitorul nu ar fi avut initiativa de a le arata celor zece ucenici semnele rastignirii Sale, cu siguranta si acestia s-ar fi aratat indoielnici. Pentru ca Toma nu s-a bucurat de gestul Mantuitorului – aratarea semnele cuielor din palme si semnul din coasta Sa, locul in care a fost impuns cu sulita, Hristos Se arata din nou si il chema pe Toma sa vada trupul Sau si sa creada ca a inviat cu un trup care nu a fost desfiintat prin Inviere. Dupa opt zile, cand Se arata din nou Apostolilor, ii spune lui Toma: „Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fii necredincios, ci credincios”. (Ioan 20, 27)
Scriptura nu ne spune daca Sf. Toma a atins trupul Domnului. Dar cantarile Bisericii din a doua saptamana de dupa Pasti ne vestesc ca Sfantul Apostol Toma a pipait coasta Mantuitorului: „Cine a pazit mana ucenicului nearsa, cand s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei putere de a putut pipai osul cel de vapaie? Cu adevarat ceea ce s-a pipait. Caci, daca n-ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipai patimile care au zguduit si cele de sus si cele de jos?”. Asadar, Apostolul Toma a implinit ceea ce i-a zis Hristos – „pipaie”, s-a incredintat prin atingere: „Domnul meu si Dumnezeul meu” (Ioan 10, 28).
Deci nu Apostolul Toma este necredincios, ci necredinciosi suntem noi pentru ca nu ne incredem in marturisirea lui: „Domnul meu si Dumnezeul meu” (Ioan 10, 28). Faptul ca Toma Il atinge, arata ca din unirea cu El vine adevarata cunoastere. Cu siguranta sunt si astazi multe persoane care Ii cer dovezi lui Dumnezeu, Ii cer sa Se arate. Dar daca Dumnezeu le-ar arata semne, ar ramane in continuare exterior. Ori Dumnezeu vrea unire. Pentru crestini, Hristos cel Inviat nu este o simpla informatie istorica, este o persoana care ne cheama la unire. Apostolul Toma este invitatia de a depasi masura firii. Cum? Impartasindu-ne cu Trupul si Sangele Domnului. Asa vom ajunge sa ne iubim vrajmasii, sa-i binecuvantam pe cei ce ne blesteama, sa facem bine celor ce ne urasc si sa ne rugam pentru cei ce ne vatama si ne prigonesc. Numai impartasindu-ne putem spune ca Dumnezeu nu ne cere lucruri imposibile”, scrie crestinortodox.ro.
Articolul 23 Aprilie – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro