Crăciunul este cea mai veselă, mai iubită şi mai aşteptată dintre toate sărbătorile populare şi creştineşti ale românilor. Această sărbătoare este însoţită, an de an, de multe tradiţii şi obiceiuri. În ziua de 25 decembrie creştinii sărbătoresc Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.
24 Decembrie este ziua de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic al Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o zi deosebită din punct de vedere liturgic şi, de asemenea, ultima zi a Postului Crăciunului. Este zi de post mai aspru decât celelalte zile, deoarece se ajunează până seara.
Povestea naşterii lui Iisus şi a lui Moş Crăciun
La ceas de seară, Fecioara Maria şi soţul ei Iosif au ajuns în Bethleem. Simţind că i-a venit sorocul să nască, Maria i-a spus lui Iosif că trebuie să se oprească şi cei doi au bătut la o poartă, cea a lui Moş Ajun, cerându-i găzduire. Moş Ajun i-a trimis la fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun, conform volumului „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
El nu a vrut să-i primească, dar Crăciuneasa – soţia lui Moş Crăciun – era o femeie bună la suflet, aşa că i-a oferit adăpost Maicii Domnului, însă nu în casă, pentru că se temea de mânia lui Moş Crăciun, ci în grajdul animalelor. Acolo l-a născut Fecioara Maria pe Iisus.
Când Moş Crăciun a aflat că soţia lui i-a adăpostit pe Maria şi Iosif, s-a supărat şi i-a tăiat mâinile soţiei. Dar Fecioara Maria a făcut o minune – a pus mâinile Crăciunesei la loc, a suflat peste ele şi mâinile s-au lipit. Uimit, Moş Crăciun a văzut şi a înţeles minunea, aflând, la venirea magilor, că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus. El s-a căit şi a cerut iertare lui Dumnezeu. Astfel, Moş Crăciun a devenit primul creştin şi sfântul cel mai bătrân – soţul femeii care a moşit-o pe Fecioara Maria, el devenind un om blajin, plin de bunătate şi de compasiune. De atunci, sărbătoarea Crăciunului e însoţită de colinde şi mesele rituale.
Crăciunul este numit şi sărbătoarea familiei, fiind ocazia când se reunesc bunici, părinţi, fraţi, copii şi nepoţi, îşi fac unii altora daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei de sărbătoare, cu credinţa că prin cinstirea acestei sărbători vor avea un an mai bogat.
Tradiţia legată de Moş Crăciun, care împarte daruri copiilor cuminţi în noaptea de 24 spre 25 decembrie, a apărut în secolul al IX-lea. Imaginea lui este cea a unui bătrân îmbrăcat într-un costum roşu cu blăniţă albă pe margini, purtând cizme negre şi căciulă roşie şi având o barbă mare şi albă.
Simbolurile Crăciunului
Colindele – Tradiţia colindelor însoţeşte sărbătoarea Crăciunului an de an şi este foarte veche. Cete de colindători merg din casă în casă, transmiţând prin texte cântate sau strigate, prin măşti, dansuri, urări de bine la casele oamenilor, cântând „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”. Dacă gazda le deschide, colindătorii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani. În zonele rurale, cetele de colindători merg pe uliţele satelor cântând „Noi umblăm să colindăm”. În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare, se arată în cartea „Sărbători şi obiceiuri româneşti” de Ion Ghinoiu (Editura Elion, 2002).
Unul dintre cele mai cunoscute colinde este cel care redă momentul ivirii stelei care i-a călăuzit pe cei trei magi – „Steaua sus răsare”. La fel de cunoscute sunt şi colindele „Trei păstori se întâlniră”, „O, ce veste minunată”, „În oraşul Viflaim”. Un alt obicei de Crăciun, foarte cunoscut, este umblatul cu capra. Acesta ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari, care acompaniază dansul caprei, iar aceasta sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn, menţionează volumul „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
Primul colind care se cântă în Ajunul Crăciunului este cel prin care colindătorii aduc vestea naşterii lui Hristos: „Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut”. Când colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă şi le oferă colaci, mere şi nuci, precizează volumul „Cartea de Crăciun”.
Bradul – În ţara noastră, primul brad împodobit de Crăciun a fost la palatul lui Carol I, domnitor (10 mai 1866 – 10 mai 1881) şi rege (10 mai 1881 – 27 septembrie 1914) al României, potrivit site-ului http://stiri.tvr.ro/. În Palatul Regal de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitaţii de seamă sosiţi la palat împodobeau bradul cântând colinde. În prezent, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite tradiţii atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Vâscul – Pe lângă bradul împodobit de sărbătoare, vâscul e prezent în orice casă în perioada Crăciunului şi a Anului Nou. În mitologiile europene, vâscul are un loc cu totul aparte, fiind considerat o plantă magică, simbol al curăţeniei spirituale, al libertăţii şi armoniei, semn de bun augur al dragostei, apărător şi protector al casei şi al familiei, notează volumul „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997). În ajunul Crăciunului, oamenii îşi împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei şi pentru pacea sufletească.
Floarea Crăciunului – Pe lângă brad, un alt simbol al Crăciunului este floarea numită „Crăciuniţă” sau ”Steaua Crăciunului”. Ea poartă denumirea ştiinţifică Euphorbia Pulcherrima sau Poinsettia şi este cea mai spectaculoasă specie din genul ”Euphorbia”. Cultivarea şi popularizarea sa a început în anii ’60, iar în scurt timp planta a devenit nelipsită în decorurile de Crăciun, scrie Agerpres.
Articolul 24 Decembrie – Tradiţii de Ajun şi de Crăciun la români apare prima dată în Ecopolitic.
