80% din cadrele didactice ale Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) au răspuns afirmativ privind disponibilitatea vaccinării împotriva COVID-19, în urma colectării datelor solicitate la începutul acestui an de Ministerul Educaţiei. Conducerea SNSPA precizează că susţine campania de vaccinare desfăşurată în România şi consideră că imunizarea prin vaccinare este cea mai bună cale de apărare în acest moment în lupta împotriva pandemiei cu noul coronavirus. ‘Ne dorim să ne întoarcem cât mai curând în sălile de curs, însă, din păcate, în condiţiile epidemiologice actuale, acest lucru nu va fi posibil odată cu începerea semestrului al II-lea. Este important să reînceapă cursurile în format clasic, dar în condiţii de siguranţă, fără a pune în pericol sănătatea membrilor comunităţii SNSPA (studenţi, profesori, personal administrativ), precum şi a familiilor acestora. În acest sens, vaccinarea este un element fundamental, fiind cea mai sigură şi mai rapidă cale de a ne proteja de acest virus’, afirmă rectorul SNSPA Remus Pricopie, potrivit unui comunicat remis vineri presei. Potrivit sursei citate, în cadrul celei de a doua etape a campaniei de vaccinare, care a început vineri, se vor programa şi angajaţii din SNSPA.