Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 24 iunie ca Ziua Iei.
Legea a fost adoptată pe 31 mai, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
‘Cu prilejul Zilei Iei pot fi organizate activităţi culturale, sociale şi artistice şi pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează promovarea şi protejarea iei. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a evenimentelor dedicate, în limita alocărilor bugetare aprobate. Unităţile de învăţământ, unităţile de cult, centrele comunitare, instituţiile culturale, precum şi reprezentanţele diplomatice ale României sunt invitate să participe la acţiuni de promovare a iei’, prevede legea.