AcasăStiri generaleGiurgiu: Doi elevi care au încercat să copieze la Bacalaureat, eliminaţi din...

Giurgiu: Doi elevi care au încercat să copieze la Bacalaureat, eliminaţi din examen

Doi elevi din judeţul Giurgiu au fost eliminaţi marţi din examenul de Bacalaureat, după ce au fost depistaţi încercând să copieze la proba obligatorie a profilului liceului.

‘La proba obligatorie a profilului liceului absolvit au fost înscrişi în judeţul Giurgiu un număr de 1.004 elevi, dintre care 951 s-au prezentat la examen şi doi elevi au fost eliminaţi din examen’, a declarat, presei, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Giurgiu, Georgeta Stănescu.

La prima probă a examenului de bacalaureat din acest an, proba scrisă la limba şi literatura română s-au înscris 962 de elevi şi au fost prezenţi 933 de absolvenţi de liceu, iar dintre cei prezenţi niciun elev nu a fost eliminat din examen.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu, examenul naţional de Bacalaureat se desfăşoară în şapte centre de examen pentru un total de 1.043 de candidaţi.

Miercuri, 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks