Propunerile legislative ale senatorilor şi deputaţilor cu impact asupra mediului de afaceri vor fi supuse analizei Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, prevede un proiect de lege adoptat marţi de plenul Camerei Deputaţilor.
‘Principalele proiecte de acte normative, inclusiv propunerile legislative ale deputaţilor şi senatorilor cu impact asupra mediului de afaceri, vor fi supuse de iniţiatori, înainte de a fi transmise spre avizare, analizei Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii’, prevede un amendament la proiectul de Lege privind aprobarea OUG nr.10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.
Potrivit unui alt amendament, iniţiatorul actului normativ preia propunerile rezultate în urma consultărilor care au stat la baza întocmirii raportului privind aplicarea Testului IMM, având ca scop finalizarea proiectului de act normativ. În cazul în care nu vor fi preluate toate propunerile formulate în cadrul consultărilor, iniţiatorul actului normativ are obligaţia de a justifica acest lucru printr-o notă publicată pe site-ul propriu.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului la care se referă proiectul vizează simplificarea procesului legislativ cu privire la modalitatea de realizare a testului IMM, preconizându-se, totodată, şi completarea art. 251, care enumeră programele naţionale destinate finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii, care se derulează până la 31 decembrie 2027, cu două noi programe, şi anume: Programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii ‘Start-up Nation – ROMÂNIA’ şi Programul privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră, în martie 2022, Camera Deputaţilor fiind for decizional.