Petru Avram, fost director al Administraţiei Bazinale de Apă ‘Prut-Bârlad’, trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi influenţarea declaraţiilor.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, dosarul a fost instrumentat de procurorii Secţiei de combatere a corupţiei.
‘În perioada mai-iunie 2020, inculpatul Avram Petru, în calitatea menţionată mai sus, ar fi dispus în mod nelegal ca utilaje şi muncitori din subordine să efectueze gratis lucrări pentru deznisiparea a cinci puţuri situate pe terenul ce aparţinea unei societăţi comerciale. Prin aceste demersuri, patrimoniul instituţiei publice ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.506 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului şi a cheltuielilor cu forţa de muncă’, se arată în comunicat.
DNA menţionează că, în contextul apariţiei în spaţiul public a unei anchete jurnalistice care viza aceste fapte, Petru Avram ar fi încercat, în datele de 10 şi 17 februarie 2020, să-i determine prin constrângere morală pe subordonaţi să declare că lucrările respective ar fi fost făcute în afara orelor de program.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunal Iaşi, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse de procurori.
Petru Avram a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA în iulie 2021, alături de primarul comunei Vatra Moldoviţei din judeţul Suceava, Virgil Saghin, într-un dosar privind angajarea fictivă a două persoane.