Festivalul Berii revine în municipiul Arad după 15 ani şi va avea loc pe Ştrandul Neptun în perioada 24 – 26 iunie, printre artiştii invitaţi să susţină spectacole numărându-se Dr. Alban şi Rednex, iar organizatorii cred că peste 80.000 de persoane vor participa în cele trei zile, pentru care preţul sortimentului principal de bere a fost plafonat la 5 lei.
Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a declarat, într-o conferinţă de presă, că odată cu ediţia din acest an se doreşte reluarea tradiţiei de a se organiza festivalul pe Ştrandul Neptun, ‘din dorinţa de a revitaliza baza de agrement de pe malul Mureşului, a cărei zonă comercială era punctul de întâlnire al arădenilor şi nu numai, în serile calde de vară’.
‘Pentru că este un festival tematic, le-am propus comercianţilor ca paharul de bere premium să aibă preţul unic de 5 lei, propunere agreată de toată lumea. Cu toate acestea, iubitorii de bere vor putea încerca şi celelalte sortimente care, evident, vor fi la un alt preţ. Mă bucur că organizăm la Arad un festival care reuşea să adune până la 80.000 de participanţi în cele trei zile de concerte. Sunt convins că numărul participanţilor va fi mare acum, mai ales că nu am mai organizat acest eveniment de foarte mult timp şi, în plus, venim şi după doi ani de restricţii impuse de pandemie. Din câte am înţeles, şi-au anunţat intenţia de participare şi vecinii noştri din Bihor şi Timiş’, a declarat primarul Aradului.
Prima ediţie a festivalului a fost organizată în 1999, iar ultima în 2007.
‘La 23 de ani după debut, ne revedem la Ştrandul Neptun Arad să ciocnim în cinstea celui pe care ne mândrim să-l numim Festivalul Berii Arad. Din 2007 îl aşteptăm, din 1999 îi suntem părinţi, iar în 2022 îl primim cu braţele deschise. Muzică, bere, atmosferă şi dans pe două scene, într-un weekend deosebit la Ştrandul Neptun, unde cu 23 de ani în urmă a început totul cu Festivalul Eclipsei 1999. Ediţia din acest an va însemna foarte multă bere bună servită în mai multe locaţii tocmai pentru a evita formarea cozilor. Festivalul Berii va însemna şi cea mai bună mâncare stradală şi muzică de calitate’, a declarat Călin Costea, organizator.
În cele trei zile de festival, pe scenele amplasate în zona comercială a Ştrandului Neptun vor urca Dr. Alban, Rednex, Paraziţii, Zdob şi Zdub, DJ Project, Compact, Azur, Oana Radu şi alţi artişti.
Evenimentul este organizat de administraţia locală, prin Centrul Municipal de Cultură şi societatea Recons Arad, împreună cu o companie specializată.
Biletul pentru o singură zi se poate achiziţiona la preţul de 50 de lei, în timp ce abonamentul pentru toate cele trei zile costă 99 de lei. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)