Reprezentanţii PSD Iaşi i-au cerut, vineri, demisia liberalului Costel Alexe de la preşedinţia Consiliului Judeţean, ei afirmând că în curând consilierii judeţeni vor puşi în situaţia de a aproba ca instituţia să se constituie parte civilă în cadrul unui proces penal intentat împotriva lui Alexe şi a fostului director al Şcolii Populare de Artă ‘Titel Popovici’ Vlad Baba, în care DNA ar fi estimat un prejudiciu de aproximativ 150.000 lei.
‘Culmea politiciii. Să stai în capul mesei, iar consilierii judeţeni să voteze constituirea instituţiei ca parte civilă pentru prejudiciul adus în exercitarea funcţiei chiar de către preşedinte! Liderul de grup al consilierilor judeţeni PSD Cristian Stanciu atrage atenţia că instituţia Consiliului Judeţean riscă să fie decredibilizată de ultimele acţiuni şi fapte penale ale reprezentanţilor PNL de la Iaşi. Consiliul Judeţean este pus în situaţia de a preciza dacă se va constitui ca parte civilă în cadrul procesului penal intentat actualului preşedinte Costel Alexe şi fostului director al Şcolii Populare de Artă ‘Titel Popovici’ Vlad Baba, în care DNA a estimat un prejudiciu de aproximativ 150.000 lei’, se afirmă într-un comunicat al organizaţiei PSD Iaşi transmis vineri.
Liderul grupului consilierilor judeţeni ai PSD, Cristian Stanciu, care este şi preşedintele executiv al organizaţiei PSD Iaşi, consideră că singura soluţie pentru ieşirea din această criză şi intrarea pe un făgaş normal a lucrurilor este demisia lui Costel Alexe din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.
‘După demisia ‘animalului politic’ Petru Avram din funcţia de consilier judeţean, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, firesc ar fi să luăm act şi de demisia actualului preşedinte Costel Alexe care a adunat alte două dosare în care este acuzat de luare de mită, instigare la delapidare şi abuz în serviciu. Aceasta este singura soluţie onorabiă pentru ieşirea din această criză şi recredibilizarea instituţiei. Ieşenii au nevoie de un preşedinte de Consiliu Judeţean competent şi preocupat de implementarea proiectelor’, a mai afirmat Cristian Stanciu, citat în comunicat.
Şi preşedintele organizaţiei judeţene PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, a declarat că situaţia creată la Consiliul Judeţean ‘frizează ridicolul’.
‘Nu ştiu ce mai aşteaptă Costel Alexe. Să îi ruginească tabla de la conac? Să iasă la pensie angajaţii de la Ape care i-au muncit tot la conac, trimişi de cumătrul coleg de partid şi pus în funcţie chiar de Alexe? Este greu de înţeles cum indiferent de câte dosare penale se adună, Alexe are tupeul de se prezenta în faţa ieşenilor ca şi cum nimic nu se întâmplă (…) Chiar nu se simte ridicolul în care a ajuns această instituţie care ar trebui să îi reprezinte şi să lucreze în beneficiul tuturor ieşenilor? Oare nu este clar că tot ce face acest personaj sinistru este pentru el şi camarila lui? De ce mai este nevoie ca Alexe să se simtă un pic de onoare şi să îi lase pe ieşeni în pace?’, a afirmat senatorul Maricel Popa.
Liderii PSD Iaşi, dar şi cei ai organizaţiei judeţene USR PLUS au cerut repetat demisia lui Costel Alexe din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean de peste un an, de când acesta a fost pus sub control judiciar de către procurorii DNA, în aprilie 2021, într-un dosar în care este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare. Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, s-a autosuspendat la acel moment din funcţiile de conducere deţinute în cadrul organizaţiei PNL Iaşi, dar a rămas în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. AGERPRES / (AS – autor: Marius Frăţilă, editor: Karina Olteanu)