Reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog se vor afla în mijlocul participanţilor pe durata Festivalului Nostalgia 2022, organizat în Parcul Izvor din Capitală de vineri până duminică, pentru a transmite informaţii, mesaje şi recomandări preventive în vederea descurajării consumului de droguri.
Potrivit unui comunicat al ANA, în acţiune vor fi implicaţi şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, ai Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Medici, psihologi, asistenţi sociali şi poliţişti specializaţi în prevenirea consumului ilicit de droguri din cadrul Agenţiei, însoţiţi de voluntari instruiţi în domeniu, vor asigura permanent, pentru participanţii la festival, servicii de informare, educare şi conştientizare.
În prima zi de festival, o echipă de psihologi şi medici va susţine o scurtă sesiune de instruire pentru personalul/staff-ul organizatorului în ce priveşte semnele de recunoaştere a consumului de droguri, metodele de prevenire a supradozei sau modalităţile practice de intervenţie imediată în astfel de cazuri, pentru salvarea de vieţi omeneşti.
‘În incinta festivalului va fi amplasat un laborator de prevenire a consumului de droguri, care va putea furniza participanţilor toate informaţiile necesare, riguros fundamentate ştiinţific, privind riscurile şi consecinţele negative ale consumului de substanţe psihoactive şi modalităţile de protecţie individuală, pentru evitarea angajării în astfel de comportamente de risc. Vor fi disponibile, spre exemplificare, instrumente utilizate de specialiştii în asistenţă integrată (medico-psiho-socială) a consumatorului de droguri în domeniul testării, în interes terapeutic, a prezenţei metaboliţilor de alcool şi droguri în fluide biologice – teste de salivă’, menţionează sursa citată.
De asemenea, doritorii pot proba ochelari speciali care imită optic efectele consumului de alcool şi droguri.
La fiecare dintre scenele festivalului, echipe de specialişti ai Agenţiei vor interacţiona permanent cu participanţii, oferind informaţii şi recomandări practice pentru prevenirea situaţiilor de risc generate de consumul de alcool şi droguri.
Va fi disponibilă, spre consultare online, pagina web INFODROG (http://infodrog.ro/), creată pentru a veni în sprijinul real al tinerilor aflaţi în diferite situaţii de risc. Site-ul oferă informaţii şi cu privire la metodele de prim-ajutor în anumite situaţii de criză cauzate de consumul de droguri, efectele juridice şi activităţile tip suport şi bune practici.
În ultima zi a festivalului, duminică, se vor alătura activităţilor partenerii Agenţiei care derulează în Penitenciarul Jilava un program special cu animale de companie în scop terapeutic.
‘Participanţii pot interacţiona cu aceştia şi vor primi informaţii specializate privind modul, efectele şi rezultatele obţinute prin această metodă în tratarea unor afecţiuni psihice, inclusiv cele generate de uzul sau abuzul de substanţe psihoactive’, conform comunicatului.
Pe toată durata festivalului, pe toate ecranele LED disponibile vor rula periodic mesaje de informare/prevenire şi spoturi-video elaborate de Agenţia Naţionala Antidrog în acest scop.