Acasă93Sportivul Avram Iancu va înota, miercuri, pe râul Dâmboviţa, în sprijinul copiilor...

Sportivul Avram Iancu va înota, miercuri, pe râul Dâmboviţa, în sprijinul copiilor cu nevoi speciale

Sportivul şi bibliotecarul Avram Iancu va înota, miercuri, de Ziua Internaţională a Dunării, timp de 12 ore, pe râul Dâmboviţa, în sprijinul copiilor cu nevoi speciale din Asociaţia Conil.

Singurul om din lume care a traversat Dunărea înot, de la izvoare la vărsare, fără costum de neopren, Avram Iancu va înota fără oprire, în intervalul orar 9,00-21,00, pentru a susţine proiectul ‘Conil – Transformăm orice dizabilitate în abilitate’, participant la Swimathon Bucureşti 2022. Startul se va da în faţa Bibliotecii Naţionale, unde Avram Iancu va fi susţinut de directorul instituţiei, istoricul Adrian Cioroianu, care va fi prezent la eveniment alături de alţi colegi bibliotecari, de câţiva dintre copiii beneficiari ai acestui proiect şi de membri ai Asociaţiei Conil.

Demersul lui Avram Iancu urmăreşte să strângă fondurile necesare pentru ca 100 de copii cu nevoi speciale să poată beneficia de programe gratuite de recuperare prin artă, sport, muzică şi digitalizare, informează un comunicat de presă al Asociaţiei Conil.

Cei interesaţi să susţină iniţiativa lui Avram Iancu pot face o donaţie directă către echipa sa, accesând link-ul https://swimathonbucuresti.ro/echipa/avram-iancu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks