Deputatul liberal Alin Ignat este de părere că principala prioritate a PNL ar trebui să fie funcţionarea mediului de afaceri.
‘Cred că este foarte important pentru PNL astăzi să ştie care îi sunt priorităţile şi din punctul meu de vedere prioritatea numărul 1 ca să putem să le rezolvăm pe toate celelalte este funcţionarea motorului economiei, care este mediul de afaceri, sunt antreprenorii şi sunt angajaţii pe care aceştia îi au în mediul privat. De aici pleacă totul. Dacă ei sunt bine, sistemul bugetar e bine şi aşa mai departe. Cred că e foarte greu în această perioadă cu Guvern de coaliţie cu PSD să păstrăm echilibrul între măsurile sociale sau socialiste şi cele liberale. Cred că misiunea colegilor noştri din Guvern, în frunte cu premierul Nicolae Ciucă, nu este una uşoară, trebuie dusă la capăt cu capul sus şi să facem tot ce se poate pentru a asigura acest echilibru’, a spus Alin Ignat, la o dezbatere.
El a atras atenţia că prosperitatea mediului privat asigură venituri la bugetul de stat. ‘Ne dorim în primul rând să avem un sistem de pensii sustenabil peste ani. Ca să avem un sistem de pensii sustenabil trebuie să ne referim la unele provocări, perspective şi priorităţi. (…) Cele mai mari provocări sunt în legătură cu mediul privat. Dacă mediul privat prosperă, vor exista la bugetul de stat venituri din taxe şi impozite (…), de aici vine sustenabilitatea sistemului de pensii şi a celorlalte sisteme de asistenţă socială şi aşa mai departe’, a spus Alin Ignat.
În altă ordine de idei, în ceea ce priveşte accesibilizarea spaţiului pentru persoanele cu dizabilităţi, el crede că prioritare trebuie să fie instituţiile publice. ‘Înainte de a accesibiliza fiecare drum, mijloc de transport şi aşa mai departe ar trebui să ne uităm întâi la instituţiile la care omul trebuie să ajungă să-şi rezolve problemele vieţii de zi cu zi (…). Pe PNRR există o componentă de accesibilizare a instituţiilor publice’, a adăugat Alin Ignat.
În opinia deputatului PNL Tudor Polak, o soluţie sustenabilă pe termen lung poate fi reprezentată de o lege unitară a sistemului de pensii. El crede că actul normativ ar trebui să încorporeze toate pensiile speciale.
‘Dacă vreţi să ajutaţi profesiile liberale, avem un proiect prin care să înfiinţăm şase policlinici mamut în Bucureşti, fiecare pe sector’, a spus, la rândul său, viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu.
Pe de altă parte, el a anunţat că va propune modificări la legea privind locuinţele sociale, având în vedere că sunt multe cereri pentru atribuirea lor. ‘Pe reprezentanţii din Parlament îi voi ruga să opereze o modificare la legea care asigură atribuirea locuinţelor sociale în România (…). În lege scrie clar că dacă tu, pe parcursul vieţii tale, după ce ţi s-a atribuit această locuinţă, nu îndeplineşti două criterii cumulativ, nu poţi fi dat afară din acea locuinţă, dacă ai chiria aceea subvenţionată plătită la zi şi dacă ţi-a crescut venitul. (…) Eu cred că legiuitorul, când a scris-o, nu a scris-o în spiritul acesta şi că suntem nişte fricoşi care nu avem curajul să evacuăm acei oameni’, a afirmat Stelian Bujduveanu.