Puncte de prim ajutor în perioada caniculei au fost amenajate de autorităţile locale în Capitală.
* În Sectorul 1 au fost pregătite opt centre de prim ajutor şi mai multe puncte de distribuire a apei. Centrele de prim ajutor au fost organizate la: Primăria Sectorului 1, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 din strada Piaţa Amzei nr. 13, Complexul Multifuncţional ‘Caraiman’, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 din bulevardul Mareşal Averescu nr. 17, centrele de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi ‘Sf. Vasile’ şi ‘Sf. Elena’, complexele sociale de servicii ‘Străuleşti’ şi ‘Odăi’.
Puncte de distribuire a apei au fost amenajate la: sedii ale Poliţiei Locale Sector 1 din Calea Griviţei nr. 208 – 210, strada Prometeu nr. 26 şi strada Pajurei nr. 13 A, pieţele Mureş, Domenii, Matache, Aurel Vlaicu, 1 Mai, Dorobanţi şi Aviaţiei.
* Pe raza Sectorului 2 sunt funcţionale opt puncte de prim-ajutor pe perioada de caniculă: Primăria Sectorului 2, Serviciul Asistenţă Socială ‘Glinka’ de pe strada M.I. Glinka nr. 7, Clubul Înţelepţilor de pe bd. Basarabia nr. 96, Clubul Seniorilor din Parcul Plumbuita, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă nr. 2 de pe strada Mihai Eminescu nr. 87, sediul administrativ al DGASPC Sector 2 de pe strada Olari nr. 15, Direcţia pentru Protecţia Copilului de pe strada Dimitrie Racoviţă nr. 22, sediul DGASPC Sector 2 de pe şoseaua Pantelimon nr. 301. Punctele sunt dotate cu aparate de aer condiţionat şi asigură cetăţenilor apă potabilă.
* Primăria Sectorului 3, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, oferă sprijin persoanelor afectate de caniculă prin trei puncte de prim ajutor şi două de hidratare.
Punctele de prim ajutor sunt deschise pe toată perioada caniculei în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi ‘Floarea Speranţei’, Calea Vitan nr. 267 -269, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi ‘Casa Max’, strada Vasile Goldiş nr. 1, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Vârstnice ‘Sf.Ana’, strada Marin Pazon nr. 2B.
Cele două puncte de hidratare sunt deschise la cluburile seniorilor din aleea Râmnicu Sărat nr. 1 şi strada Codrii Neamţului nr. 4.
Ajutorul oferit cetăţenilor constă în servicii de hidratare şi medicale de bază, precum oferirea de apă, consultaţii medicale primare, măsurarea indicelui glicemic, a tensiunii arteriale, dar şi asigurarea unor intervenţii complexe în situaţii de criză, prin intermediul colaboratorilor specializaţi (ambulanţă, SMURD).
* În Sectorul 4, autoritatea locală a deschis puncte de prim ajutor în locaţiile Străduinţei, Palatul Naţional al Copiilor şi Apărătorii Patriei. În aceste puncte dotate cu aer condiţionat cetăţenii vor primi asistenţă medicală, se pot odihni, răcori şi hidrata.
* Zece module din Sectorul 5 au fost dotate cu apă, aer condiţionat, tensiometru, termometru non-contact şi trusă de prim ajutor pentru a veni în sprijinul cetăţenilor în perioadele caniculare.
Reprezentanţii autorităţii locale au precizat că locaţiile unde se află amplasate cele zece module sunt: şoseaua Giurgiului – strada Toporaşi, Calea 13 Septembrie – strada Petre Ispirescu, şoseaua Alexandriei – strada Teiuş, Calea Ferentari nr. 140 (Piaţa), bulevardul Pieptănari – strada Constantin Mănescu, şoseaua Alexandriei nr. 152, Aleea Livezilor – Parc, Calea 13 Septembrie nr. 196, strada Izvor – Splaiul Independenţei, Calea Rahovei – strada Progresului.
Aceştia au anunţat, marţea trecută, că pentru ultimele trei module, Primăria Sectorului 5, cu sprijinul Complexului Multifuncţional ‘Sf. Andrei’, va asigura, de săptămâna acesta, asistenţă medicală primară şi că autoritatea locală are în vedere ca astfel de măsuri să fie întreprinse în cel mai scurt timp şi pentru celelalte şapte module.
* În Sectorul 6 sunt amenajate patru puncte de prim ajutor în sediile DGASPC Sector 6 din strada Cernişoara nr. 38-40 şi Aleea Istru nr. 4, la Direcţia Protecţie Socială Sector 6 din strada Floare Roşie nr. 7A şi la Centrul Multifuncţional de Sănătate ‘Sf. Nectarie’ din bulevardul Uverturii nr. 81.
Aceste puncte au personal de specialitate şi sunt dotate cu tensiometru, medicamente, truse de prim ajutor şi materiale igienico-sanitare. Funcţionează zilnic, pe tot parcursul verii, în intervalul orar 11,00 – 18,00, în zilele declarate caniculare de autorităţi.
Totodată, Administraţia Comercială Sector 6 pune la dispoziţia trecătorilor apă potabilă în pieţele Valea Ialomiţei din Aleea Băiuţ nr. 20-20B, Apusului din strada Apusului nr. 50, Giuleşti II din Calea Giuleşti nr. 56 şi Orizont din strada Drumul Taberei nr. 18. În aceste locaţii, pe tot parcursul verii, cetăţenii vor găsi zilnic, în intervalul 10,00 – 18,00, dozatoare cu apă şi pahare.
Serviciile de specialitate din cadrul DGASPC Sector 6 vor asigura monitorizarea telefonică a persoanelor asistate care se încadrează în grupa de risc crescut în perioada caniculară.
De asemenea, spaţiile destinate lucrului cu publicul de la nivelul Primăriei Sectorului 6 şi al instituţiilor din subordinea Consiliului Local pot fi locuri de refugiu pentru trecători. Sunt dotate cu dozatoare de apă, aer condiţionat şi scaune.
Tot în perioada caniculară, de luni până duminică, între orele 8,00 – 20,00, cetăţenii Sectorului 6 au la dispoziţie numărul unic 021.9970, gestionat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, unde cei interesaţi pot suna în vederea informării şi acordării de consiliere socială, dar şi pentru a solicita sprijin pe perioadele cu temperaturi extreme.