Un TIR cu cisternă încărcată cu GPL, condus de un şofer ucrainean, s-a răsturnat, vineri, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri au fost anunţaţi prin 112 despre producerea unui accident rutier pe E 87, la ieşirea din ţară, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier.
Un TIR cu cisternă încărcată cu GPL a rupt parapetul de protecţie al drumului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Din primele verificări, se pare că bărbatului aflat la volan i s-ar fi făcut rău şi ar fi pierdut controlul direcţiei.
TIR-ul se deplasa cu viteză mică, pentru că se afla într-o coloană cu alte maşini care aşteptau să intre în vamă.
Conducătorul auto a fost rănit uşor şi a fost transportat la spital.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.