O explozie care nu a fost urmată de incendiu s-a produs, vineri dimineaţă, într-un apartament din oraşul Săveni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Potrivit acestora, deflagraţia a avut loc în momentul în care proprietara casei, în vârstă de 74 de ani, a folosit aragazul cu aprindere electrică pentru a-şi pregăti un ceai.
‘În urma evenimentului, femeia nu a avut de suferit. Nu s-au înregistrat nici pagube materiale însemnate’, au precizat oficialii ISU.
Efectele exploziei au fost înlăturate de militarii din cadrul Staţiei de Pompieri Săveni, care au ajuns la faţa locului într-un timp foarte scurt de la primirea apelului de urgenţă.