Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege pentru modificarea unor acte normative referitoare la căutarea automatizată în sistemul automatizat pentru identificarea datelor dactiloscopice.
Actul normativ prevede includerea în sistemul automatizat de date dactiloscopice realizat cu statele membre ale Uniunii Europene şi Statelor Unite ale Americii a datelor dactiloscopice ale persoanelor fizice suspecte de săvârşirea unei infracţiuni pentru care nu s-a dispus măsura preventivă.
În prezent, în sistemul automatizat de date dactiloscopice realizat cu statele partenere este permisă căutarea datelor dactiloscopice ale suspecţilor sau inculpaţilor români faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, nefiind posibilă căutarea datelor suspecţilor sau inculpaţilor faţă de care nu s-a dispus o astfel de măsură.
‘România are obligaţia de a pune datele dactiloscopice la dispoziţia celorlalte state partenere, pentru a fi interogate, aşa cum şi România poate interoga în prezent datele dactiloscopice ale statelor cu care se află în relaţie de schimb automat’, arată Executivul.