Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Bucureşti, a fost reţinut pentru 24 de ore, de poliţiştii braşoveni, fiind bănuit că ar fi comercializat, în Braşov, mai multe telefoane mobile care nu erau originale, a informat joi, într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliţie (IPJ) Braşov.
‘Din cercetările efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit faptul că o persoană, identificată ca fiind un tânăr, în vârstă de 20 ani, din municipiul Bucureşti, ar fi indus în eroare mai multe persoane, cărora le-ar fi comercializat mai multe bunuri, respectiv telefoane mobile, sub pretextul că acestea ar fi originale. La data de 6 iulie, poliţiştii au pus în executare un mandat de aducere, tânărul fiind condus la sediul unităţii de poliţie, în vederea continuării activităţilor procedurale. În baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Braşov’, a precizat sursa citată.
Conform acesteia, cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ‘înşelăciune’ – 3 fapte. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)