La 50 de kilometri de Vaslui, la marginea satului Schinetea din comuna Dumeşti, se află conacul în care mareşalul Constantin Prezan şi-a petrecut ultimii 23 de ani din viaţă.
Încărcat de amintiri şi purtând amprenta uneia dintre cele mai importante personalităţi din istoria ţării noastre, conacul se află pe lista monumentelor istorice. A fost o perioadă în proprietatea statului, după care a fost revendicat de Olga Macarie, nepoata mareşalului, cea care şi-a dedicat viaţa cinstirii memoriei ilustrului său bunic.
Constantin Prezan a cumpărat moşia din Schinetea în 1897, potrivit documentelor vremii. În 1943, la conacul său din Schinetea, mareşalul a trecut la cele veşnice, fiind îngropat, alături de soţia sa, Olga, la câteva sute de metri de curtea proprietăţii pe care a îngrijit-o şi a preţuit-o atât de mult.
‘La 28 mai 1897, între Constantin Al. Livaditi, ca vânzător, şi lt .col. Constantin Prezan, în calitate de cumpărător, a fost întocmit următorul act de vânzare-cumpărare: ‘Eu, Constantin Al. Livaditi, nesilit de nimeni, vând de veci în deplină proprietate domnului lt. col. Constantin Prezan moşia mea Schinetea. Întinderea acestei moşii ce vând cu toate trupurile sale este 743 fălci, 68 prăjini şi 28 stânjeni sau 1.065 ha şi 3.522 mp. Această moşie se compune din două trupuri: a) Schinetea cu Mălineşti; b) Armăşeni. Preţul vânzării moşiei este de 335.500 lei.’ Actul a fost transcris la Tribunalul judeţean Vaslui în prezenţa judecătorului de şedinţă, Gheorghe Sturza, şi semnat de lt. col. Prezan, domiciliat în Bucureşti, Aleea Carmen Silva nr. 42′, menţionează reprezentanţii Muzeului Judeţean ‘Ştefan cel Mare’ Vaslui.
Peste mulţi ani, printr-un act de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul judeţului Roman la 6 iulie 1934, mareşalul Prezan trecea în proprietatea Olgăi Dimitriu, fiica adoptivă a soţiei sale, o parte din moşie, în suprafaţă de 178 de hectare. De asemenea, în acelaşi an, la 9 septembrie, mareşalul Prezan trecea în posesia ginerelui său, dr. Constantin Dimitriu, din Bucureşti, prin act de vânzare-cumpărare, două ‘trupuri’ din moşia Schinetea.
Conacul este constituit din două corpuri. Aripa veche, aflată spre nord, este din secolul al XIX-lea, clădire cumpărată de mareşal odată cu moşia. Ei i s-a adăugat o aripă nouă, spre sud, când a fost refăcut întregul conac. Astfel, cele două corpuri de clădire au arhitecturi diferite. La ridicarea aripii noi s-au folosit meşteri pietrari din Tansa. În vara anului 1944 au fost finalizate lucrările la stâlpii faţadei, însă acestea au fost oprite definitiv din cauza înaintării armatelor sovietice. Arhitectura conacului arată că meşterii sunt urmaşii italienilor stabiliţi în Tansa la sfârşitul secolului al XIX-lea, unde au construit biserica şi podul din piatră.
‘Obiectivul a fost naţionalizat de autorităţile comuniste după preluarea puterii, iar în conac a fost instalat un cămin-spital pentru persoane adulte cu handicap psihic sever. După Revoluţia din decembrie 1989, dr. Olga Macarie, nepoata mareşalului Prezan, a revendicat conacul şi terenul înconjurător. La 6 ianuarie 1999, Judecătoria Vaslui a recunoscut Olgăi Macarie dreptul de proprietate asupra clădirii. În acel moment, în clădire erau internate 89 de persoane adulte cu handicap psihic sever. Ca urmare a deciziei magistraţilor, în anul 2001, bolnavii căminului-spital de la Schinetea au fost mutaţi într-o clădire din comuna Vutcani’, a precizat Anca Iordachi, muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean ‘Ştefan cel Mare’ Vaslui.
Clădirea se află acum în proprietatea Olgăi Macarie şi adăposteşte un mic muzeu amenajat de nepoata mareşalului cu sprijinul specialiştilor de la Muzeul Judeţean Vaslui, de la Muzeul Militar Naţional şi de la Arhivele Naţionale. An de an, la Schinetea au avut loc expoziţii tematice, conferinţe şi comunicări ştiinţifice care adunau reputaţi istorici din ţară. Studiile strânse de la comunicările ştiinţifice şi simpozioanele organizate de Muzeul Judeţean ‘Ştefan cel Mare’ Vaslui s-au regăsit în prima monografie Constantin Prezan, realizată în 2005 de Viorica Zgutta, pe atunci muzeograf în cadrul instituţiei, care şi-a dedicat o mare parte din activitatea sa profesională personalităţii mareşalului.
De-a lungul timpului, nepoata mareşalului a strâns diverse obiecte despre care a considerat că pot fi exponate importante în muzeul de la Schinetea: lucruri care le-au aparţinut lui Constantin Prezan şi soţiei acestuia, Olga Prezan, obiecte de artă populară, un pian al familiei, piese de mobilier, tablouri, diplome, fotografii, jurnale sau scrisori de pe front ale unor foşti militari, hărţi, steaguri sau căşti militare – obiecte care ascund poveşti fascinante sau care vorbesc despre eroism, demnitate şi patriotism, virtuţi ce ar putea părea desuete în zilele noastre.
Stabilită în Bucureşti, Olga Macarie alege în fiecare an să stea în lunile de vară în locurile în care a copilărit. Îşi aminteşte clipele petrecute în preajma bunicului său ca şi cum le-ar fi trăit ieri, povesteşte cu drag despre fiecare lucru adăpostit de cele două corpuri de clădire, despre fiecare cotlon şi despre felul în care se desfăşurau activităţile la conac atunci când mareşalul locuia la Schinetea.
Preferă, la fel ca mareşalul Constantin Prezan, liniştea de la Schinetea şi, cu toate că a reuşit să realizeze unele lucrări de reparaţie, crede că mai are lucruri de făcut pentru ca locul în care bunicul său şi-a trăit ultimii ani şi în care îşi duce somnul de veci să fie mai cunoscut, mai bine popularizat. Admite că moştenirea primită nu a fost pentru ea neapărat o binecuvântare, pentru că s-a lovit de-a lungul timpului de autorităţi ostile, de birocraţie, de existenţa unor legi strâmbe, dar crede că, în semn de recunoştinţă pentru ceea ce a însemnat Constantin Prezan pentru ea personal şi pentru poporul român, are de dus o luptă.
‘Datoria mea este să ţin acest loc în viaţă şi mă bucur enorm când vin aici copii. Pe mine asta m-a interesat cel mai mult, să ştie copiii cine a fost Prezan. Eu am întâlnit militari care nu ştiau cine a fost Constantin Prezan, dar nu este vina lor. El a fost şters din istorie, a fost o conspiraţie a tăcerii. Eu am zis că din cauza faptului că el l-a descoperit, l-a şcolarizat şi l-a apărat pe Antonescu, asta ar fi cauza pentru care a dispărut din istorie. Istoricul Petre Otu, care a scris o carte despre Prezan, spune altceva şi cred că are dreptate. Prezan a fost ofiţerul român care a luptat prima dată împotriva bolşevismului, el a anihilat lovitura de stat care urmărea să-i aresteze pe rege şi guvern şi i-a prins imediat şi i-a băgat în puşcărie. Petre Otu zice că asta atârnă greu, nu numai faptul că l-a susţinut pe Antonescu’, declară, pentru AGERPRES, Olga Macarie.
Nepoata mareşalului îl păstrează în memorie pe bunicul său ca pe un om drept, corect şi intransigent. Nu a fost bunicul care s-o legene, să o alinte ori să o copleşească cu afecţiune în fiecare zi. E convinsă că mareşalul a avut un rol esenţial în formarea sa ca om şi crede că Prezan, cu o gândire vizionară, a pregătit-o mai ales pentru toate lucrurile neplăcute pe care le-a primit mai apoi de la viaţă, deşi era doar o copilă când bunicul său s-a stins.
Olga Macarie deschide uşa muzeului tuturor celor care doresc să-l viziteze. Cei care calcă pragul vechiului conac îşi trec numele într-o carte de oaspeţi şi primesc tipărite pe hârtie informaţii despre activitatea mareşalului Constantin Prezan, unul dintre principalii conducători ai armatei române în timpul Primului Război Mondial, şi despre meritele pe care acesta le-a avut în cariera sa militară.
Conacul necesită încă reparaţii şi, după cum susţin autorităţile locale, pot fi făcute eforturi comune pentru ca un astfel de obiectiv să fie mai mult pus în valoare.
‘Pentru noi, acest obiectiv are o însemnătate aparte, având în vedere personalitatea marcantă a lui Constantin Prezan. Facem tot posibilul să păstrăm vie memoria mareşalului, organizăm permanent evenimente dedicate lui. Elevii din comună şi nu numai susţin ore de istorie în incinta muzeului. Ne-am putea implica mai mult dacă am avea în administrare conacul’, ne spune primarul comunei Dumeşti, Ciprian Ioniţă Barnea.
Directorul Muzeului ‘Ştefan cel Mare’ din Vaslui, Ramona Mocanu, susţine că, având în vedere rolul deosebit pe care Constantin Prezan l-a avut în istoria ţării şi felul în care acesta şi-a pus amprenta pe modul de funcţionare a Armatei Române, Schinetea ar trebui să fie locul în care fiecare ofiţer român e dator să treacă măcar o dată în viaţă.
‘Schinetea trebuie să devină o Mecca pentru toţi ofiţerii Armatei Române, care să vină măcar o dată în carieră şi să aprindă o lumânare la mormântul celui care cu tact, profesionalism, modestie şi demnitate a coordonat acţiunile militare de care suntem atât de mândri astăzi’, este mesajul Ramonei Mocanu.
