Guvernul va derula consultări cu mediul de afaceri şi societatea civilă pentru a include iniţiativele acestora în procesul naţional de aderare la OCDE, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă, luni, în cadrul reuniunii Comitetul Interministerial pentru coordonarea aderării la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, cu această ocazie a fost analizat stadiul pregătirii României în cadrul procesului de aderare, demarat oficial pe 28 iunie, după primirea Foii de parcurs adoptate de Consiliul miniştrilor OCDE, una dintre principalele vizând elaborarea Memorandumului iniţial pentru asumarea standardelor practicate de organizaţia ai cărei membri deţin 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.
În context, premierul a dispus ca toate instituţiile cu atribuţii în domeniu să îşi asume responsabilităţile ce le revin în procesul de aderare, atât prin elaborarea cadrului normativ adecvat, cât, mai ales, prin aplicarea reformelor.
În acest sens, şeful Executivului a subliniat importanţa corelării demersurilor cu cele de implementare a reformelor din PNRR.
‘Folosind procedurile de lucru care sunt deja standarde recunoscute la nivelul partenerilor din statele dezvoltate, vom putea oferi cetăţenilor noştri o mai bună funcţionare a instituţiilor publice, iar mediului de afaceri un cadru mai predictibil. Aderarea la OCDE va dinamiza ritmul atragerii de investiţii străine, crescând nivelul nostru de credibilitate şi atractivitate. Guvernul va derula în acest sens o serie de consultări cu mediul de afaceri şi societatea civilă pentru a include propunerile şi iniţiativele acestora în procesul naţional de aderare la OCDE’, a declarat Nicolae Ciucă, citat în comunicat.