Caii sălbăticiţi din Delta Dunării reprezintă un brand, dar şi o adevărată ‘comoară genetică’, stârnind interesul vizitatorilor care ajung în zonă.
Şeful Departamentului Zoonoze al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), Ştefan Răileanu, ne dezvăluie lucruri mai puţin cunoscute despre viaţa acestora, introducându-ne în lumea plină de mister a cailor sălbatici.
Cercetătorul tulcean ne vorbeşte despre comportamentul diferit al cailor sălbăticiţi din Rezervaţie faţă de cel al cailor crescuţi în ferme private, un comportament similar celui al unui animal sălbatic.
‘Ritualul de împerechere este o adevărată sărbătoare, un spectacol al naturii extraordinar de frumos. Timp de trei zile, caii luptă pentru a se stabili cine va fi masculul alfa. De fiecare dată, există un pretendent care se luptă cu el, de obicei un fiu sau un nepot al masculului alfa. Cei doi cai se bat ziua, iar noaptea intră în apă să li se dezumfle rănile. Lupta încetează atunci când unul dintre ei face o plecăciune în faţa celuilalt şi-i dă astfel drumul spre iepe. Am văzut lupte care au durat chiar şi opt zile. Cel învins se retrage şi îşi caută un alt grup’, a declarat pentru AGERPRES reprezentantul INCDDD.
Caii ating maturitatea sexuală la vârsta de doi – trei ani, dar în sălbăticie se împerechează doar cei puternici, spune Răileanu. Monta are loc primăvara şi toamna, iar masculul alfa rămâne la putere şase sau şapte ani.
Gestaţia unei iepe durează aproape 12 luni şi, de regulă, fată un mânz care în sălbăticie urmează o anumită şcoală predată de membrii grupurilor.
Armăsarii, mânaţi de feromonii iepelor eliberaţi imediat după naştere, au tendinţa să-şi omoare mânjii, aşa că iepele bătrâne, pentru a-i proteja pe cei mici, ştiu când să excludă din grup iapa-mamă.
‘De educaţia mânjilor adolescenţi se ocupă iapa dominantă, împreună cu alte două sau trei iepe şi un armăsar. Cei mai iscusiţi cai îi poartă pe adolescenţi de la apă la mâncare într-o anumită manieră pentru ca aceştia să înveţe să alerge corect, să-şi facă biomecanica mersurilor, cum se spune în termeni de specialitate. După ce îşi mlădiază mersurile, o iapă bătrână sau un cal bătrân îi învaţă simţurile noaptea, cum să se ferească de şacali sau de alţi prădători, şi îi duc de obicei în locuri cu desişuri unde îi învaţă să asculte mişcările altor animale şi cum se pot îndepărta de pericol’, a afirmat Ştefan Răileanu.
Caii sălbăticiţi din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării simt că sfârşitul li se apropie cu o iarnă înainte şi se retrag în zone mai puţin umblate.
‘Masculii se retrag în grupuri de călugări şi nu mai participă la luptele pentru montă. Ei îşi formează grupuri în care aşteaptă moartea. Cei care mor pe picioare, cum zic sătenii, mor din cauza afecţiunilor apărute la dinţi. Aceştia se micşorează şi nu mai pot asigura masticaţia. Caii se trag atunci foarte tare, adică slăbesc şi atunci se retrag în zone mai puţin umblate, frecventate de şacali. Ei cad şi sunt ecarisaţi de aceşti meşteri ai igienei, şacalii’, a explicat cercetătorul INCDDD.
Un cal poate să trăiască chiar şi 40 de ani într-un mediu controlat de om, însă viaţa lui se înjumătăţeşte în sălbăticie, în funcţie de ierni şi de modul în care îşi găseşte sursa de hrană.
Principala ameninţare pentru caii sălbăticiţi din Deltă este şacalul, specie ale cărei efective au crescut simţitor în ultimii ani.
‘Numărătoarea cailor ar trebui să se facă la trei luni de la fătare, pentru că atunci mânzul nu mai poate fi răpus. Am întâlnit situaţii în care iapa s-a aşezat jos să fete, iar şacalul nu doar a tras mânzul din ea, dar a intrat în ea şi i-a mâncat organele interne’, a menţionat Ştefan Răileanu.
Cu toate acestea, reprezentantul INCDDD nu susţine intervenţia omului şi arată că efectivele de cai sălbăticiţi din Deltă sunt în scădere, dar nu sunt şi în pericol.
Caii din Delta Dunării crescuţi în stare de libertate au fost în ultimii ani, în repetate rânduri, în atenţia autorităţilor. După ce silvicultorii au atras atenţia că aceştia distrug Pădurea Letea, arie naturală strict protejată, iar medicii veterinari au amintit că Delta este focar de anemie infecţioasă, situaţie care le permite localnicilor transportul cailor din zonă doar la abator pentru a încasa subvenţii de la stat pentru fiecare animal, în anul 2012 autorităţile naţionale au anunţat că doresc să realizeze un proiect pentru promovarea turistică a zonei – ‘Protocolul de la Letea’.
Proiectul nu a fost pus în practică, în condiţiile în care reglementările legale în vigoare nu permit desfăşurarea activităţilor turistice în zonele strict protejate din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi în ciuda faptului că în zonă au fost amenajate trasee turistice.
