AcasăStiri generaleDGPMB: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce au furat mai multe produse dintr-o...

DGPMB: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce au furat mai multe produse dintr-o farmacie

Poliţiştii Secţiei 13 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au reţinut doi bărbaţi, de 47, respectiv 48 de ani, bănuiţi de furtul mai multor produse dintr-o farmacie.

‘Cercetările au fost declanşate la data de 6 iulie, când Secţia 13 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, de către angajata unei societăţi comerciale, cu privire la faptul că dintr-o farmacie au fost sustrase mai multe produse. Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta ar fi fost comisă de trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 36 şi 48 de ani, toţi cunoscuţi cu preocupări de natură infracţională, primul fiind, în prezent, arestat în altă cauză’, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, în timp ce se aflau în incinta unei farmacii din Sectorul 3, bărbaţii de 47 şi 48 de ani au distras atenţia farmacistei, iar cel de-al treilea ar fi sustras mai multe produse.

Miercuri, bărbaţii de 47 şi 48 de ani au fost depistaţi şi conduşi la audieri. Cei doi au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 13 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks