Fire sensibilă, de o nobleţe şi umanitate cu totul desăvârşite, Doamna Elena Cuza a rămas în mentalul colectiv, prin prisma aspectelor de viaţă personală, un exemplu de femeie puternică şi devotată, care a interiorizat suferinţele provocate de sincopele mariajului cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi chiar după moartea acestuia a avut grijă să-i vegheze necondiţionat memoria.
Muzeograful Renata Gabriela Buzău, din cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ, a explicat, pentru AGERPRES, că dovada faptului că Elena Cuza a fost de o discreţie şi modestie cu totul aparte rezultă şi din puţinele informaţii care s-au păstrat cu privire la ultimii ani din viaţa ‘Doamnei Unirii’, petrecuţi în oraşul de la poalele Pietricicăi.
De altfel, locuitorii municipiului Piatra-Neamţ nu au uitat-o, iar acest lucru s-a datorat demersurilor pe care Complexul Muzeal Naţional Neamţ, prin dr. Mihaela Cristina Verzea, le-a iniţiat de-a lungul timpului pentru a păstra vie amintirea uneia dintre cele mai reprezentative figuri feminine din istoria ţării noastre.
‘În afară de studiile şi volumele dedicate celei pe care Nicolae Iorga o numea ‘femeia ideal de bună şi modestă’, în anul 2019, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la realizarea Unirii Principatelor Române şi a 110 ani de la trecerea în veşnicie a ‘Minunatei Principese’, Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ a fost gazda unei expoziţii eveniment care a evocat personalitatea Elenei Cuza şi legătura acesteia cu ‘orăşelul foarte frumos de la gura văii Bistriţei’ ‘, a declarat muzeograful Gabriela Renata Buzău.
Consoarta domnitorului Alexandru Ioan Cuza a locuit în două etape la Piatra-Neamţ: 1895-1901 şi 1904-1909, mai multe mărturii existând pentru cel din urmă interval de timp amintit, pentru că el a coincis cu un moment istoric semnificativ, şi anume celebrarea a jumătate de veac de la Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti, prilej cu care Elena Cuza a revenit în atenţia comunităţii.
‘Principesa din neamul Rosetteştilor a poposit pentru prima dată la Piatra-Neamţ în vara anului 1895, atunci când a devenit proprietara unui imobil situat pe strada Ştefan cel Mare, pentru care a achitat suma de 5.600 de lei. Locuinţa, cumpărată de la căpitanul Vasile Alexandrescu, a fost însă cedată temporar fratelui mai mic, Theodor Rosetti, urmând ca peste şase ani proprietatea să îi revină fratelui mijlociu al ‘Doamnei Unirii’, Dimitrie Gh. Rosetti’, a mai spus muzeograful nemţean.
Doi ani mai târziu, în imediata vecinătate a casei achiziţionate, văduva lui Cuza Vodă, reprezentată de inginerul Ioan Bacallu, a cumpărat pe aceeaşi stradă, în schimbul a 2.500 de lei, o porţiune de teren din trupul locului dotal aparţinând Anastasiei Barcan. Pe această proprietate a fost edificată o nouă casă a cărei construcţie a fost finalizată la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Potrivit dr. Mihaela Cristina Verzea, ‘imobilul a fost proiectat după modelul neo-clasic, simetric faţă de holul principal, cu rol de intrare şi salon pentru primirea oaspeţilor. Aici se socializa, se serveau dulceţuri şi şerbet, iar primirile se programau cu multă grijă. Celelalte încăperi, cu destinaţia de birou şi dormitoare, erau dispuse perimetral faţă de hol. Dependinţele, pentru treburile zilnice şi slujitori, erau dispuse în partea din spate a construcţiei. Bucătăria, cămara, camerele pentru slujitori erau necesare bunei organizări a vieţii cotidiene’.
Muzeograful Renata Gabriela Buzău a explicat că în locuinţa din strada Ştefan cel Mare, nr. 25, Principesa Elena Cuza a locuit, potrivit surselor bibliografice, până în primăvara anului 1901, când şi-a dăruit casa fratelui mijlociu, Dimitrie Gh. Rosetti, conform actului de donaţie care se află în colecţia de istorie modernă şi contemporană a Muzeului de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ: ‘Subsemnatul Dimitrie Gh. Rosetti, domiciliat în Iaşi, Str. Tăutu nr. 16, declar că primesc cu adâncă recunoştinţă donaţiunea făcută mie prin prezentul act de sora mea. Principesa Elena Cuza. Piatra-Neamţ. 28 aprilie 1901’.
Nu după mult timp, în 1902, imobilul a fost vândut unui comerciant din urbea Piatra-Neamţ, Vasile S. Caludi, casa fiind apoi lăsată moştenire de către acesta fiicei sale, Martha C. Vorel, soţia farmacistului Constantin Vorel şi deţinătorul Laboratoarelor Vorel din oraşul de la poalele Pietricicăi.
‘Decizia Elenei Cuza de a-şi înstrăina proprietăţile şi de a pleca din Regatul României, într-un moment în care părea că îşi găsise liniştea, a fost luată din motive de natură personală, la baza cărora se afla întinarea memoriei domnitorului Alexandru Ioan Cuza de către fostul său secretar, Dimitrie A. Sturdza. A revenit totuşi în ţară, tot la Piatra-Neamţ, iar potrivit Luciei Borş, autoarea singurei biografii dedicate ‘Minunatei Principese’, casa în care ilustra reprezentantă din neamul Rosetteştilor a locuit, începând cu anul 1904, a fost cea a inginerului Bacalu, de pe aceeaşi stradă pe care nobila văduvă locuise cu câţiva ani în urmă: ‘O căsuţă modestă, din două odăi şi un antreu pe care se afla o altă odaie, pentru camerista sa, Germaine, adusă cu ea din Geneva. Casa era veselă, cu o grădiniţă în faţă, pe care Doamna Elena o îngrijea singură. (…) Mobilierul era tot atât de simplu ca şi înfăţişarea casei, căci Doamna Elena nu dorea să aibă decât ce era de neapărată nevoie. El se compunea dintr-un pat, un dulap pentru haine, un scrin şi un fotoliu pe care-i plăcea să stea şi să asculte, în zilele de iarnă sau când era suferindă, lectura pe care i-o făcea camerista’, a povestit muzeograful Gabriela Renata Buzău.
Chiar dacă a trăit mai mult în umbra domnitorului Principatelor Române Unite, la început de secol XX, Principesa Elena Cuza rămânea întruchiparea Epocii Unirii.
Pe data de 24 ianuarie 1909, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la aşezarea temeliei pe care se va edifica România Întregită, cea care a fost Prima Doamnă a României a fost vizitată de Nicolae Iorga, însoţit de o delegaţie a Ligii Culturale din Iaşi.
Cu această ocazie, despre casa în care distinsa văduvă trăia cu chirie, marele savant afirma: ‘(…) ea primi găzduirea unei familii bogate din Piatra-Neamţ, care-i pusese la dispoziţie o căsuţă curată şi veselă, în care ai fi crezut mai degrabă că se sălăşluieşte primăvara unei familii de funcţionari săraci, decât că în ea se adăposteşte aceea care a fost Doamna ţării’.
Din punct de vedere arhitectural, imobilul din strada Ştefan cel Mare, nr. 45 (astăzi nr. 55), a fost realizat în acelaşi stil neo-clasic, având un hol principal care făcea distribuţia spre celelalte încăperi şi dependinţe. Dormitoarele şi biroul, din corpul principal, erau destinate doamnei, pe faţada laterală, spre grădină, fiind construit un balcon, decorat cu sticlă şi fier forjat, ca loc pentru lectură.
‘Deşi clădirea în care a locuit în ultimii ani ai existenţei sale nu i-a aparţinut, totuşi aceasta a rămas în memoria colectivă drept casa Elenei Cuza din Piatra-Neamţ. Principesa a trecut în eternitate la data de 2 aprilie 1909, rămânând în memoria colectivităţii ca o personalitate complexă prin prisma multiplelor calităţi pe care le-a avut. Umanitatea, altruismul şi grija faţă de semenii săi le desprindem din operele filantropice pe care le-a realizat de-a lungul vieţii. Activitatea caritabilă a debutat cu înfiinţarea Azilului ‘Elena Doamna’, de la Cotroceni, pentru orfane, a continuat cu munca benevolă ca infirmieră la Spitalul ‘Caritatea’ din Iaşi şi s-a încheiat la Piatra-Neamţ unde, sacrificându-se pentru o cauză nobilă, mare parte din resursele financiare de care dispunea au fost distribuite copiilor săraci, bolnavi sau cu rezultate deosebite la învăţătură. Nu în ultimul rând, de numele celei care a fost Prima Doamnă a României se leagă şi începuturile chirurgiei din oraşul situat în ‘mijlocul munţilor cu picioarele scăldate în Bistriţa limpede’ ‘, a declarat muzeograful Renata Gabriela Buzău din cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ.
